Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025

05 04. 2026
fox

Producătorul de mezeluri Fox Com Serv SRL, business al familiei Vulpe și al lui Iulian Marinică, potrivit termene.ro, și-a crescut anul trecut afacerile cu 2,1%, până la 538,3 milioane de lei, arată datele financiare ale companiei analizate de Economica.

Compania care activează în producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne, fiind printre cei mai mari jucători din această piață, a înregistrat, de asemenea, o rată a profitului record, de peste 15% . Profitul net a ajuns la 84,3 milioane de lei, față de 77,8 milioane de lei în 2024, adică o creștere de 8,4%.

Numărul mediu de angajați a scăzut ușor, de la 946 la 940.

În 2024, Fox Com Serv a avut o cifră de afaceri de 527 de milioane de lei, în creștere cu 10% faţă de anul precedent, iar profitul net al companiei s-a majorat atunci cu 48%, până la 77,7 milioane de lei. Astfel, marja profitului net a ajuns la 14,7%.

Producătorul, care își duce produsele și la export, a mai obținut marje similare în 2014, respectiv 14,9%.