Senatorii au modificat cadrul legal pentru salariile inspectorilor ANI

Senatorii au votat luni, cu 102 de voturi pentru, cinci împotrivă şi 12 abţineri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care se propune modificarea cadrului legal privind salarizarea şi altor drepturi salariale ale inspectorilor de integritate.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 16:24
Senatorii au modificat cadrul legal pentru salariile inspectorilor ANI

Proiectul, iniţiat de Ministerul Justiţiei, şi care a fost adoptat de Camera Deputaţilor, face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind cameră decizională în acest sens.

În motivarea sa, Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a arătat că ANI se confruntă în prezent cu un deficit major de personal şi a pledat pentru asigurarea unui cadru salarial corespunzător. „Proiectul de lege propune exclusiv modificarea cadrului legal privind salarizarea funcţiilor de specialitate din cadrul ANI prin stabilirea unor salarii de bază pentru aceştia prin asimilate cu salariilor inspectorilor de concurenţă din cadrul Consiliului Concurenţei. Urgenţa şi necesitatea acestui demers sunt justificare prin faptul că neasigurarea unui cadru salarial corespunzător ar fi de natură să afecteze eficienţa în viitor Agenţiei şi de natură să ridice noi teme de discuţie în cadrul MCV”, a argumentat secretarul de stat.

Raportul Comisiei juridice a fost prezentat de preşedintele acesteia, senatorul PNL Tudor Chiuariu, comisie care, împreună cu cea de muncă, a dat aviz favorabil acestui raport.

Senatorul PNL Cristiana Anghel le-a cerut iniţiatorilor ca, odată cu majorarea salariilor inspectorilor ANI, să fie majorate şi cele ale profesorilor, doctorilor şi altor categorii sociale utile pentru societate, spre deosebire de ANI „care a făcut extraordinar de mult rău”.

„Salarizarea să fie la nivelul corespunzător rolului, atribuţiilor şi statutului acestei instituţii. Stimate domn, atunci hai să facem salariile conform atribuţiilor, rolului şi statutului acestei instituţii şi profesorilor, medicilor şi chiar şi nouă care, până la urmă, am fost obligaţi să renunţăm la multe lucruri. Nu sunt de acord cu acest proiect. În motivare se spune, în ultimul raport al comisiei către Parlamentului European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV din 18 iulie, se menţionează importanţa susţinerii instituţionale a ANI. Cine este Comisia Europeană şi ce drept are să ne recomande nouă susţinerea sau nesusţinerea acestei instituţii, care a făcut extraordinar de mult rău. Aş vrea să le văd şi eu eficienţa şi apoi să le mărim salariile. Deocamdată, au destul!”, a argumentat Cristiana Anghel.

În opinia senatorului PP-DD Tudor Barbu, subiectul este unul delicat. „Şi mă văd nevoit să întreb retoric: care va fi explicaţia pe care o vom da când vom ieşi pe uşile Senatului(…) la întrebarea de ce s-a discutat, s-a votat şi s-a pus în aplicare un astfel de proiect de lege într-o ţară în care nu sunt bani pentru pensii, într-o ţară în care nu sunt bani de salarii pentru cei care produc cu adevărat bani la buget. Dacă îmi aduc bine aminte, ANI nu a adus la buget banii pe care îi estimam noi ca cetăţeni sau aleşii din Legislativul trecut care au înfiinţat această instituţie. Vreau să ştiu dacă reprezentanţii guvernului Ponta aici prezent ne poate spune care sunt beneficiile pe care aceşti oameni le-au adus atât bugetului cât şi contribuabilului, pentru a justifica o creştere salarială într-o ţară bântuită de „nu avem bani”, a spus Tudor Barbu.

În replică, secretarul de stat din MJ a arătat că în motivarea actului normativ se face precizarea şi a sumelor care s-au făcut venit la stat în urma activităţii inspectorilor ANI.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...