Senatorul Cezar Măgureanu, audiat la DIICOT în dosarul de evaziune fiscală

Senatorul Cezar Măgureanu a venit, joi, la DIICOT, el declarând că va da o declaraţie în faţa procurorilor în dosarul în care este acuzat că i-a sprijinit pe ginerele şi fiica lui, cercetaţi alături de Octavian Grecu, zis "Butoane" şi de şefi din ANAF pentru evaziune fiscală.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 10:26
Senatorul Cezar Măgureanu, audiat la DIICOT în dosarul de evaziune fiscală

Cezar Măgureanu a ajuns la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în jurul orei 13.00, el spunând că a venit pentru a da o declaraţie.

Senatorul a fost şi în 26 iulie la DIICOT, procurorii prezentându-i atunci învinuirile şi dispunând ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile.

În 23 iulie, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale faţă de senatorul Cezar Mircea Măgureanu, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii DIICOT îl acuză pe senatorul Cezar Măgureanu că i-a sprijinit pe ginerele şi fiica sa, Sorin Adrian şi Raluca Livia Ioana Găzdac, cercetaţi alături de Octavian Grecu, zis „Butoane” şi şefi din ANAF în dosarul de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de euro anual, începând din 2010.

Cezar Măgureanu este cercetat într-o cauză separată, dată fiind calitatea acestuia de senator, au precizat procurorii DIICOT.

În dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an, 39 de persoane au fost arestate preventiv. Printre acestea se numără ginerele senatorului Măgureanu, Sorin Găzdac, Nicuşor Drăgan, director general adjunct al ANAF, Dan Stroe, director de achiziţii în cadrul ANAF, Octavian Grecu, zis „Butoane”, şi omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol.

DIICOT arată, în referatul cu propunerea de arestare preventivă a celor 39 de persoane, cum senatorul Cezar Măguranu îşi liniştea mereu fiica în legătură cu controalele dese la firmele ginerelui său, spunând că va discuta despre acestea cu fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar.

Procurorii DIICOT mai arată că, la un moment dat, la începutul anului, în urma declanşări unor controale la alte firme ale familiei Găzdac, s-a angajat să discute cu „ministrul”, anchetatorii menţionând că, cel mai probabil, ar putea fi vorba despre fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu.

Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost audiat, în 27 iulie, de procurorii DIICOT în cazul senatorului Cezar Măgureanu.

Sorin Blejnar a confirmat că fiica senatorului, Raluca Găzdac, a fost în audienţă la el, la ANAF, precizând însă că oricine solicita audienţă era primit. El a susţinut că nu a intervenit în niciunul dintre controalele făcute la firmele familiei fiicei senatorului.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracţională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Activitatea grupului infracţional a vizat tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr şi a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA Bucureşti – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA Bucureşti – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac şi Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marţi al DIICOT.

Procurorii DIICOT spun că activitatea infracţională a acestora, toţi învinuiţi în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicuşor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziţii în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiţă Penciu, toţi comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.

De asemenea, activitatea infracţională realizată în judeţul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”, învinuit în dosar, au precizat procurorii.

La activitatea infracţională a soţilor Sorin Adrian şi Raluca Livia Ioana Găzdac a contribuit şi senatorul Cezar Mircea Măgureanu, potrivit DNA.

Cezar Măgureanu a fost ales în Colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală 19 Giurgiu, candidând din partea PDL. Senatorul a activat în grupul UNPR şi apoi ca independent, iar la începutul lunii mai a anunţat că intră în grupul parlamentar al PSD.

Agenţia MEDIAFAX relata, în octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane”, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu şi o instituţie bancară, în acelaşi contract fiind girant şi fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deţine în proprietate.

Numele lui Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane” a revenit în atenţia presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu, agresiune soldată cu moartea sportivului.

Ulterior, presa a difuzat înregistrări din 2009 în care senatorul Cezar Măgureanu, la acea vreme membru PDL, apărea la o petrecere cu manelişti care îl avea ca protagonist pe Grecu.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...