Senatul a adoptat amnistia pentru pensionari. Se restituie sumele deja recuperate

Economica.net
01 09. 2014
pensionari_50680500_61374600_14801600

‘Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010, scutirea de la plata unor debite provenite din pensii, constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a acestei legi, reprezentând sume încasate necuvenit. Nu beneficiază de scutire acele debite care se datorează pensionarilor’, se arată în raportul Comisiei pentru muncă.

În plen, acestui proiect i-a fost adus amendament cu mai multe alineate, propus de către senatorul PSD Liviu Pop.

Potrivit amendamentului, sumele provenite din debitele recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat pe o perioadă de cinci ani calendaristici începând de la data de 1 ianuarie 2015 prin plăţi anuale egale.

‘Restituirea se realizează pe baza cererilor de către pensionar la casele judeţene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, respectiv casele de pensii sectoriale. Nedepunerea cererii atrage nerestituirea sumelor. Sumele ce urmează a fi restituite nu se actualizează cu indicele inflaţiei şi nu sunt purtătoare de dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere după caz’, a spus Pop în plen.

Proiectul cu amendament a avut 111 voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri.

Iniţiator este Guvenul iar Senatul este prima cameră sesizată.