Senatul SUA a votat în favoarea proiectului de investiții în infrastructură promovat de Joe Biden

Senatul american a aprobat marţi planul ambiţios de investiţii în infrastructură dorit de Casa Albă, în valoare de 1.200 de miliarde de dolari, oferind astfel un succes preşedintelui democrat Joe Biden, care însă va trebui să aştepte votul din camera inferioară a Congresului pentru a-şi clama victoria, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 aug. 2021, 21:23
Senatul SUA a votat în favoarea proiectului de investiții în infrastructură promovat de Joe Biden

Acest proiect ”istoric”, aşa cum l-a numit preşedinţia SUA, a fost adoptat de Senat cu 69 de voturi pentru şi 30 de voturi împotrivă, cu sprijinul a circa zece congresmeni republicani, fapt rar într-un Congres ultradivizat politic.

Textul urmează să fie supus votului în Camera Reprezentanţilor, unde viitorul său este mai incert ţinând cont de divergenţele dintre radicali şi moderaţi în interiorul majorităţii democrate.

Negocierile se anunţă dure şi un vot final în Congres ar putea avea loc abia în toamnă.

Rezultat al unui rar compromis între democraţi şi unii republicani, planul de investiţii în infrastructură prevede 550 de miliarde de dolari drept noi cheltuieli federale în autostrăzi, poduri, transporturi, dar şi în internet de mare viteză şi măsuri contra schimbărilor climatice.

Senatorii americani se vor concentra acum pe examinarea celui mai consistent plan de cheltuieli sociale după anii ’30, estimat la 3.500 de miliarde de dolari. Este vorba despre ”proiectul de lege cel mai consistent în favoarea muncitorilor, a persoanelor în vârstă, a bolnavilor şi a săracilor de la FDR (preşedintele Franklin Delano Roosevelt) şi New Deal-ul anilor 1930”, potrivit senatorului independent Bernie Sanders, preşedintele comisiei pentru buget din Senatul american.

Casa Albă a calificat acest program drept ”o investiţie care nu vine decât o dată în timpul unei generaţii”, vizând redresarea unei economii în prezent ”injuste”.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...