SENTIMENTUL de dimineaţă: Capriciile marilor burse: scad pentru că au obţinut ce aşteptau

Jucătorii de la Bursa din Bucureşti s-ar putea lăsa şi mai impresionaţi de scandalul Hidroelectrica, pe fondul sentimentelor confuze de la marile burse. Federal Reserve, banca centrală a SUA, a început pomparea a peste 260 de miliarde de dolari în economie, aşa cum se şi aşteptau jucătorii de la marile burse ale lumii. Totuşi, reacţiile au fost amestecate, indicii bursieri  americani au scăzut, iar pieţele futures anunţă sentimente confuze în Europa astăzi.
Adrian N. Ionescu - joi, 21 iun. 2012, 06:42
SENTIMENTUL de dimineaţă: Capriciile marilor burse: scad pentru că au obţinut ce aşteptau

Măsura luată de Federal Reserve era aşteptată, pentru că creşterea economiei americane dăduse semne clare de oboseală şi avea nevoie de noi stimuli.

Totuşi, investitorii au devenit acum nemulţumiţi, tocmai pentru că au interpretat măsura  FED ca pe o confirmare a încetinirii creşterii, deşi erau la curent cu aceasta.

În plus, pe fondul acestei confirmări, jucătorii au devenit mai atenţi la informaţiile despre propriile economii.

Astfel că, şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-ar putea ca astăzi  jucătorii să se lase supăraţi  mai mult de scandalul intrării în insolvenţă a Hidroelectrica.

Evenimentul va şterge 20% din valoarea Fondului Proprietatea (FP), cel mai tranzacţionat de la BVB.

Sentimentul negativ este mai profund, chiar dacă analiştii nu cred că acţiunea FP se va deprecia tot cu 20%.

Nu numai că Hidroelectrica nu se va mai lista la BVB, dar insolvenţa Hidroelectrica a aruncat o percepţie atât de negativă asupra economiei româneşti, încât sunt sub semnul întrebării şi celelalte listări, dintre care cea a Romgaz era cea mai aşteptată.

 

Repere tehnice

În ciuda scandalului Hidroelectrica, indicele BET Fi, al Societăților de Investiții Financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea a crescut, ieri, luat de valul speranţelor marilor burse în stimului FED. Nu a revenit, totuşi, peste pragul de rezistență de la 20.500 de puncte.

Acest prag este considerat o rezistenţă critică de către Dan Rusu, șeful analiștilor de la firma de brokeraj BT Securities, în raportul său săptămânal.

„Prețurile amenință rezistența sau nivelul de confirmare pozitivă (de creștere, n.r.) de la 20.500 de puncte. Totul depinde de 20,500: dacă nivelul cedează (la tendința de creștere curentă, n.r.), avem undă verde spre 22.000“, care ar fi următoarea rezistență, potrivit analistului de la BT Securities.

Este acum unul dintre momentele în care BVB se poate decupla de pieţele externe, din cauza scandalului Hidroelectrica. Piaţa ar putea să fie atentă la suporturile de la 19.000 de puncte şi de mai jos, care ar urma să se opună scăderii. 

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

SENTIMENTELE de dimineaţă mai vechi, din ianuarie şi de la sfârşitul anului trecut pot spune mai mult de cât de jos ar putea cădea piaţa, pe tot parcursul din acest an a insolvenţei Hidroelectrica.

Atunci aşteptările privind eventualele căderi mergeau până spre 16.000 de puncte. Mai multe detalii tehnice vechi se găsesc şi în articolele din seria  Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters, transmite......
Congresmena republicană Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva șefului Camerei Reprezentanților, pe care-l acuză de trădare
Congresmena republicană Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva ...
Aleasa republicană Marjorie Taylor Greene a anunţat miercuri că ''săptămâna viitoare'' va depune o moţiune pentru ...
MAE: Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați astăzi din Fâșia Gaza
MAE: Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați astăzi din Fâșia Gaza
Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul ...
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat miercuri că este interesat de preluarea Sabadell, şi a depus o ofertă care evaluează ...