SENTIMENTUL de dimineaţă: Dezamăgire faţă de jocul „la două capete“ al politicienilor

„Pe piaţă se simte dezamăgirea faţă de incapacitatea politicienilor europeni de a ajunge la o soluţie privind criza datoriilor“, spune Marcel Murgoci, „brokerul de vineri“ pentru  ECONOMICA.NET . La Bursa din Bucureşti, puţinii speculatori rămaşi în joc testează răbdarea investitorilor speriaţi, cu noi atacuri la suporturile tehnice ale preţurilor. În plus, economia americană a dat semne de oboseală.
Adrian N. Ionescu - vin, 01 iun. 2012, 06:23
SENTIMENTUL de dimineaţă: Dezamăgire faţă de jocul „la două capete“ al politicienilor

Suntem aproape în aceeaşi situaţie ca astă toamnă, în care nu se ştia care va fi viitorul sistemului financiar european şi nu numai. Cu toate că acum liderii UE par că îşi permit luxul să lase falimentul Greciei să se producă.

„Pieţele aşteaptă o soluţia clară şi decisă, oricare ar fi ea. Liderii europeni parcă ar juca la două capete: se pregătesc şi pentru ieşirea Greciei din euro şi păstreză şi miza conservării monedei europene aşa cum este ea acum. Parcă ar da cu zarul, aşteptând alegerile grecilor să decidă“, a declarat, cu o oră înaintea deschiderii bursei, Marcel Murgoci, directorul de tranzacţii al casei de brokeraj EstInvest, pentru ECONOMICA.NET.

Este nevoie de „un compromis între „varianta franceză“ de stimulare a creşterii economice şi cea de austeritate germană. În absenţa compromisului, nu se poate spera decât la stagnare, deşi semnele sunt mai rele“, a adăugat Marcel Murgoci. 

Pieţele asiatice şi americane au scăzut de aseară încoace, din cauza unor statistici americane care nu au îndeplinit aşteptările. Astfel că azi nici America nu mai ajută restul lumii.

La Bursa de Valori Bucureşti, compromisul aşteptat se referă la continuarea progamului de listări ale companiilor de stat, stopat de guvernul provizoriu instalat până la alegerile autohtone. Cele două variante sunt: privatizarea prin bursă a Romgaz, Hidroelectrica  & Co. sau continuarea folosirii lor ca instrumente politice şi, eventual, de astupare a găurilor bugetare.

 

Repere tehnice

Creşerea de ieri (+0,51%) a BET Fi, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, pare să încerce să confirme soliditatea nivelului cu pretenţii de suport de la 20.000 de puncte. Cu atât mai mult cu cât creşterea celui mai nervos indice de la Bucureşti s-a produs împotriva tendinţei cotidiene a restului pieţei.

Totuşi, pragul de la 20.000 nu este încă  suport tehnic puternic, ci doar unul psihologic (pentru o eventuală creştere, v. explicaţii la „DIDACTICE“). Încă nu a fost încercat de veşti proaste.

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Nu sunt speranţe serioase de reluare a creşterilor până când un nou suport va lua locul celui de la 21.000 de puncte al indicelui BET FI, cel mai nervos al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Prin stagnarea insistentă sub fostul suport de la 21.000 de puncte, a fost îndeplinită condiţia tehnică pentru răsturnarea tendinţei pozitive de la începutul anului, stabilită de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în rapoartele sale săptămânale, a căror serie a fost întreruptă de marile incertitudini de pe piaţă.

 

Arhivă

De pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte, al indicelui BET Fi atârnă perspectiva pentru restul anului“, spunea nu demult analistul de la BT Securities.

Mai multe detalii tehnice în articolul de arhivă  Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă sub ameninţarea greacă.

Şi ceilalţi indici importanţi ai BVB sunt într-o situaţie similară, indicând răsturnarea tendinţei pozitive pe termen mediu, confirmate la începutul anului.

De asemeni, calendarul celor mai importante date statistice şi evenimente ale lumii pot fi consultate pe ECONOMICA.NET.

 Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Bosch raportează vânzări de 91,6 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 3,8%. Perspectivele pentru acest an sunt unele modeste
Bosch raportează vânzări de 91,6 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 3,8%. Perspectivele pentru acest an sunt ...
Compania germană Bosch anunță că în ultimul an financiar a avut vânzări de 91,6 miliarde de euro, în ciuda condițiilor economice și de piață nefavorabile, aceasta reușită reprezentând......
Ministrul german de Finanțe Christian Lindner respinge propunerea Braziliei privind taxarea persoanelor foarte bogate
Ministrul german de Finanțe Christian Lindner respinge propunerea Braziliei privind taxarea persoanelor foarte bogate
Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a respins joi propunerea Braziliei de impozitare a celor foarte bogaţi, ...
Vânzările grupului francez Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, au crescut anul trecut cu 4,3%, dar profitul a rămas unul scăzut, fiind afectat de inflație
Vânzările grupului francez Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, au crescut anul trecut cu 4,3%, dar profitul ...
Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, a anunţat joi că vânzările au crescut cu 4,3% în 2023, la 29,5 ...
Acord între Hidroelectrica și Masdar din EAU de extindere a scopului societății mixte pe care și-au propus să o înființeze pentru dezvoltarea de proiecte energetice verzi
Acord între Hidroelectrica și Masdar din EAU de extindere a scopului societății mixte pe care și-au propus să o înființeze ...
O delegație a Hidroelectrica condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita ...