SENTIMENTUL de dimineaţă: În speranţa marelui compromis european privind austeritatea

Pieţele futures (de contracte la termen, care pariază pe preţurile ulterioare ale acţiunilor) afişează un optimism relativ cu mai bine de două ore înaintea deschiderii burselor europene. La Bucureşti nu se mai joacă nici un meci local interesant, aşa că tonul îl vor da tot pieţele externe. Nu se întrevăd motive de accentuare a pesimismului, ci o aşteptare sceptică a Consiliului European de mâine.
Adrian N. Ionescu - mar, 22 mai 2012, 04:51
SENTIMENTUL de dimineaţă: În speranţa marelui compromis european privind austeritatea

Reuniunea şefilor Europei de mâine ar trebui să ajungă la un compromis între presiunea indusă de francezi privind stimulentele monetare pentru creştere economică şi cartea austerităţii jucată de germani.

Indicii bursieri europeni ar mai putea recupera, azi, cevadin pierderile de săptămâna trecută, dacă vreun mare jucător nu strică echilibrul fragil al stării de aşteptare, prin vânzări speculative consistente.

„Este doar o oarecare uşurare, că situaţia din Europa nu s-a înrăutăţit şi mai rău“,  a spus un analist din Sidney, azi noapte pentru Bloomberg, după ce pieţele asiatice au „recuperat pe temeiuri tehnice“.

„Este vremea vânătorilor de chilipiruri, după ieftinirea masivă de săptămâna trecută“, spusese un şef de departamanet de tranzacţii din Londra.

Bursa de Valori din Bucureşti pleacă de la situaţia confuză de ieri, când s-a lăsat luată de valul de creşteri europene iar apoi de prăbuşirea promisiunii Facebook.

 

Repere tehnice

Sunt şanse ca, astăzi, să se consolideze nivelul de preţuri la care, ieri, s-a oprit, se pare, măcar pentru moment, prăbuşirea de săptămâna trecută.

Nici o tentativă de tendinţă de creştere  nu va avea, însă, temei solid până când nu se vor cunoaşte termenii compromisului franco – german privind îmblânzirea politicii de austeritate impusă Europei de către cei din urmă.

Speranţele de reluare se amână până când un nou suport va lua locul celui de la 21.000 de puncte al indicelui BET FI, cel mai nervos al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Doar dacă se va stabiliza deasupra acestuia, se va putea spune că piaţa îl va fi reconfirmat (detalii în Cât au pierdut companiile de la bursă săptămâna trecută? ).

BET Fi, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, pleacă şi azi deasupra pragului de la 20.000 de puncte, de la care ne-am putea aştepta să se transforme în suport tehnic. Deocamdatp este doar unul psihologic (v. cap. „DIDACTICE“, pentru explicaţii).

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Prin urmare, este pe cale să se îndeplinească condiţia pentru răsturnarea tendinţei, stabilită de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în rapoartele sale săptămânale.

De pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte atârnă perspectiva pentru restul anului“, spunea nu demult analistul de la BT Securities.

Mai multe detalii tehnice în articolul Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă sub ameninţarea greacă.

Şi ceilalţi indici importanţi ai BVB sunt într-o situaţie similară, indicând răsturnarea tendinţei pozitive pe termen mediu, confirmate la începutul anului.

De asemeni, calendarul celor mai importante date statistice şi evenimente ale lumii pot fi consultate pe ECONOMICA.NET.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe soare”
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe ...
Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de......
Swiss International Air Lines a început operarea zborurilor de la Cluj-Napoca spre Zurich
Swiss International Air Lines a început operarea zborurilor de la Cluj-Napoca spre Zurich
Swiss International Air Lines leagă Clujul de Zurich începând de azi, 28 martie.
Autostrada Craiova-Filiaşi şi drumul expres Filiaşi-Târgu Jiu – Guvernul a aprobat indicatorii pentru cele două proiecte
Autostrada Craiova-Filiaşi şi drumul expres Filiaşi-Târgu Jiu – Guvernul a aprobat indicatorii pentru cele două ...
Guvernul a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru ruta de mare viteză dintre Craiova şi Târgu Jiu (110,1 km), ...
Câți bani au primit directorii Hidroelectrica anul trecut
Câți bani au primit directorii Hidroelectrica anul trecut
Hidroeletrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a publicat raportul privind remunerațiile acordate ...