SENTIMENTUL de dimineaţă: Începe marea infuzie de lichidităţi sau se apropie marele deranj?

„E posibil să se tempereze scăderile pe pieţele externe, dar la noi sunt mai probabile vânzările agresive“, spune șeful brokerilor de la Intercapital Invest, pentru ECONOMICA.NET, cu 3 sferturi de oră înaintea deschiderii burselor. „Afară“ se speculează ideea că a pornit deja, din Australia, o acţiune concertată a marilor bănci centrale ale lumii, de infuzie de lichidităţi în pieţe. Ca să se evite  blocarea creditelor.
Adrian N. Ionescu - mar, 05 iun. 2012, 06:15
SENTIMENTUL de dimineaţă: Începe marea infuzie de lichidităţi sau se apropie marele deranj?

Pieţele asiatice au închis cu creşteri considerabile, încurajate de scăderea dobânzilor de referinţă ale băncii centrale a Australiei. Pe piaţă se speră deja că măsura australiană este doar avanpremiera unei acţiuni concertate de infuzie de lichidităţi, ale marilor bănci centrale ale lumii.

Ca să scoată din lene creşterea economică globală şi ca să prevină blocarea creditelor.

„Este posibilă temperarea scăderilor pe pieţele externe, dar la noi pesimismul este mai mare, pentru că nu se vede nici o intenţie de cumpărare. Dimpotrivă, sunt  mai probabile vânzările agresive, care vor da, ulterior, ocazia de recumpărare la preţuri mai mici“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Mihai Mureşian, directorul de tranzacţii al casei de brokeraj Intercapital Invest.

Ideea intervenţiei concertate poate să fie doar o aşteptare întreţinută de propriile speranţe ale investitorilor, sau poate să fie chiar o cerere mascată a acestora către autorităţile monetare ale lumii.

Ideea în cauză seamănă cu un alt proiect care place pieţelor: emiterea de euro- obligaţiuni, garantate în comun (adică mai ales de Germania). Cu acestea ar trebui umplute găurile băncilor europene, care altfel ar putea trece la blocarea creditelor, aşa cum au făcut, sub imperiul efectului Lehman Broters. Adică al falimentului acestei (altădată) mari bănci americane.

 „Este probabil să vedem un răspuns rezonabil de politică puternică într-un număr de ţări. Ar putea a fi o oportunitate de cumparare destul de bună”, pentru Angus Gluskie, un managing director care ajută la gestiunea a mai mult de 350 milioane dolari, citat dis de dimineaţă în Sydney de Bloomberg.

Altfel, marele deranj al desfiinţării euro încă ameninţă pieţele.

Repere tehnice

Marea cădere de vineri (+0,51%) a BET Fi, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, pare să fi compromis soliditatea nivelului cu pretenţii de suport de la 20.000 de puncte.

S-a dovedit că pragul de la 20.000 nu este încă  suport tehnic puternic, ci doar unul psihologic (pentru o eventuală creştere, v. explicaţii la „DIDACTICE“). Încă nu a fost încercat de veşti proaste.

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Nu sunt speranţe serioase de reluare a creşterilor până când un nou suport va lua locul celui de la 21.000 de puncte al indicelui BET FI, cel mai nervos al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Stagnarea  sub fostul suport de la 21.000 de puncte, pare să se fi încheiat.Piaţa a căzut sub suporturi şi mai joase decât cele anterior compromise.

A fost îndeplinită încă o dată condiţia tehnică pentru răsturnarea tendinţei pozitive de la începutul anului, stabilită de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în rapoartele sale săptămânale, a căror serie a fost întreruptă de marile incertitudini de pe piaţă.

 

Arhivă

De pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte, al indicelui BET Fi atârnă perspectiva pentru restul anului“, spunea nu demult analistul de la BT Securities.

Mai multe detalii tehnice în articolul de arhivă  Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă sub ameninţarea greacă.

Şi ceilalţi indici importanţi ai BVB sunt într-o situaţie similară, indicând răsturnarea tendinţei pozitive pe termen mediu, confirmate la începutul anului.

De asemeni, calendarul celor mai importante date statistice şi evenimente ale lumii pot fi consultate pe ECONOMICA.NET.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Jumătate dintre români preferă în casă temperaturi între 22 și 24 de grade și chiar peste – studiu E.On
Jumătate dintre români preferă în casă temperaturi între 22 și 24 de grade și chiar peste – studiu E.On
Interesul românilor pentru reducerea consumului de energie a crescut semnificativ în ultima perioadă, circa 80% dintre români afirmând că au luat măsuri în acest sens sau se gândesc să o......
Raiffeisen se aşteaptă ca solicitările BCE să accelereze reducerea afacerii din Rusia
Raiffeisen se aşteaptă ca solicitările BCE să accelereze reducerea afacerii din Rusia
Raiffeisen Bank International (RBI), cea mai mare bancă occidentală prezentă pe piaţa rusă, se aşteaptă ca Banca Centrală ...
Startup-ul Swisspod Technologies, care dezvoltă o tehnologie pentru transport terestru de foarte mare viteză, de 1.200 km/h, lansează o rundă de finanţare de 200.000 de euro pe SeedBlink
Startup-ul Swisspod Technologies, care dezvoltă o tehnologie pentru transport terestru de foarte mare viteză, de 1.200 ...
Swisspod Technologies, un startup fondat de doi câștigători ai competiției SpaceX Hyperloop Competition — românul ...
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populaţiei
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populaţiei
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari şi cele mici în rândul populaţiei, ...