SENTIMENTUL de dimineaţă: Păzea la bolizi! Marile creşteri bursiere sunt şi cele mai volatile

Pieţele contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţiile cotaţiilor bursiere ulterioare) afişau un optimism debordant, şi  creşteri de 4%, cu o oră înaintea deschiderii burselor europene. Cu 5 minute înainte de deschidere, pariurile se reduceau la +0, ceva %. Raportul „analistului de luni“ al ECONOMICA.NET, şi nu numai, ne încurajează că în a doua parte a anului vom avea creşteri nete, totuşi.
Adrian N. Ionescu - lun, 02 iul. 2012, 06:08
SENTIMENTUL de dimineaţă: Păzea la bolizi! Marile creşteri bursiere sunt şi cele mai volatile

Chiar dacă creşterile bursiere nu vor fi decât pe jumătate decât arătau, pe la ora 9,  speculaţiile inflamate de pe pieţele futures, şi tot nu vom putea crede că este ceva mai profund decât volatilitatea specifică perioadelor de criză.

Deocamdată.

Totuşi, şi pe termen mediu, se pariază pe măsurile marilor bănci centrale ale lumii,  de stimulare a creşterii economice.

Chiar peste 3 zile,  economiștii se așteaptă ca acest lucru să continue cu decizia Băncii Centrale Europene de reducere a ratei dobânzii de referinţă, potrivit mediei estimărilor unui sondaj Bloomberg.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se va alătura fluxului de pariuri optimiste. Iată ce fel de calcule îşi fac brokerii:

 

Repere tehnice

Creşterea substanţială de vineri (+2,30%) a indicelui BET Fi, al Societăților de Investiții Financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea, l-a readus aproape de rezistenţa de la pragul de 20.500 de puncte.

Aici a fost stabilită ţinta de confirmare a tendinţei de creştere pe termen scurt, de către Dan Rusu, șeful analiștilor de la firma de brokeraj BT Securities Cluj Napoca, în raportul de săptămâna trecută.

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

„Suportul nostru de la 19,700 a relansat preţurile, iar BET-FI a închis săptămâna trecută la un pas de 20,500. Aşteptăm penetrarea acestui prag ca şi validare a scenariului pozitiv (cu target la 22.000)“, spune Dan Rusu în raportul din această dimineaţă.

Piaţa a mai forţat rezistența sau nivelul de confirmare pozitivă (al eventualei creșteri) de la 20.500 de puncte, „dar fără succes, indicele financiar revenind în a doua parte a săptămânii trecute la suportul minor 19.700“, scria slunea trecută analistul clujean.

De aceea, până nu vom obţine această confirmare, persistă pericolul scăderii până la un minim marginal pe la 18.800. În ultima instanţă, ambele ipoteze mizează  pe creşteri în a doua parte a acestui an“, mai spune raportul „analistului de luni“ al ECONOMICA.NET .

Totul depinde de pragul de la 20,500“, scrie de vreo câteva săptămâni analistul de la BT Securities.

 

Arhiva

Analistul de la BT Securities avea dreptate să fie optimist pe termen mediu.

„Considerăm tentativa de lunea trecută ( de trecere a BET FI, peste 20.500) drept o penetrare prematură (iar nu una falsă). Ceea ce înseamnă că mizăm mai degrabă pe o creştere peste acest nivel decât pe noi minime“.

Înţelepţii rămân atenţi, totuşi, la suporturile de peste19.000 de puncte, ca şi la de mai jos, care ar urma să se opună eventualelor scăderi.

SENTIMENTELE de dimineaţă mai vechi, din ianuarie şi de la sfârşitul anului trecut pot spune mai mult de cât de jos ar putea cădea piaţa, pe tot parcursul din acest an a insolvenţei Hidroelectrica.

Atunci aşteptările privind eventualele căderi mergeau până spre 16.000 de puncte. Mai multe detalii tehnice vechi se găsesc şi în articolele din seria  Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă.

 

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 
 


Te-ar mai putea interesa și
Guvernul polonez va acorda subvenţii de peste 500 de milioane de dolari fermierilor afectaţi de preţurile scăzute la cereale
Guvernul polonez va acorda subvenţii de peste 500 de milioane de dolari fermierilor afectaţi de preţurile scăzute la ...
Guvernul polonez va plăti fermierilor subvenţii în valoare de 2,1 miliarde de zloţi (516,49 milioane de dolari), pentru a-i despăgubi pentru preţurile scăzute la cereale, potrivit unui proiect......
Orban: Ungaria nu se va implica de nicio parte a războiului dintre Rusia şi Ucraina
Orban: Ungaria nu se va implica de nicio parte a războiului dintre Rusia şi Ucraina
Ungaria nu se va implica de nicio parte a războiului dintre Rusia şi Ucraina, cât timp are un "guvern naţional", a declarat ...
Autostrada Lugoj – Deva: UMB a început să aducă în șantier utilaje pentru secțiunea tunelurilor FOTO
Autostrada Lugoj – Deva: UMB a început să aducă în șantier utilaje pentru secțiunea tunelurilor FOTO
Pasionații de infrastructură au postat vineri imagini cu utilaje aduse de UMB pe secțiunea lipsă din Autostrada Lugoj ...
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri pentru a ajuta Finlanda să prevină un aflux de migranţi care sosesc din Rusia, ...