SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Piața conservă optimismul de ieri, așteptând mutarea americanilor

„Cea mai probabilă este așteptarea, astăzi, în Europa, după ce Curtea Constituțională germană a considerat legală participarea Germaniei la Fondul de salvare a euro și înainte ca FED, banca centrală a SUA, să decidă o nouă campanie de pompare de lichidități“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Mihai Mureșian, șeful brokerilor de la Intercapital Invest. La București au început să se arate străinii.
Adrian N. Ionescu - joi, 13 sept. 2012, 06:36
SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Piața conservă optimismul de ieri, așteptând mutarea americanilor

Altfel spus, cotațiile vor varia ușor, în medie, în jurul nivelurilor de ieri.

Bursa de Valori București (BVB) nu va face excepție la sentimentul de așteptare, care va caracteriza toate piețele europene astăzi, înainte ca Ben Bernanke, președintele Rezervei Federale (FED) să anunțe o nouă campanie de achiziții de obligațiuni SUA.

Aceasta operațiune este deja denumită QE 3 (quantitative easing, sau relaxare monetară, n.r.).

„În așteptarea deciziei FED, piețele europene ar putea să conserve optimismul de ieri, care nici nu a fost atât de mare.

Cum este cel mai probabil ca vestea să fie bună, am putea avea, apoi, o continuare a creșterii recente, după care mă tem că vor urma zile de marcare a profitului și de corecții“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Mihai Mureșian, directorul de tranzacții al firmei de brokeraj Intercapital Invest. 

 

Repere tehnice

Deja, cel mai nervos indice de la Bursa din Bucureşti, BET Fi, al SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, stagna, ieri,  (+0,0%), la 142 de puncte sub prag de rezistenţă la creştere de la 24.000 de puncte.

La prețurile de ieri s-au făcut câteva tranzacții de tip „deal“ (negociate în prealabil) de aproape 20 de milioane de lei. Astfel de tranzacții se fac între investitorii mari, adeseori străini.

Eventualul atac serios pe care piața l-ar putea întreprinde asupra rezistenței menționate ar putea întârzia.

Indicele BET Fi este susţinut de niveluluri de prețuri  suport pentru creştere şi se luptă cu rezistenţe împotriva creşterii la niveluri superioare celor la care SENTIMENTUL de dimineaţă l-a lăsat acum o lună. (v. Capitolul „DIDACTICE“ pentru definiţii).

În ciuda auspiciilor sceptice curente, estimările privind continuarea creşterilor spre zona 24.000 – 24.300 de puncte „au fost confirmate de piaţă. SIF-urile şi-au relut tendinta ascendentă după o scurtă ezitare în dreptul rezistenţei de la pragul de la 23.500 de puncte“, scria Dan Rusu în raportul său săptămânal de luni. Pe acest raport  se bizuie articolul Ce şanse au leul, euro şi bursele în săptămâna salvării germane.

Nu este întâmplător că piaţa s-a oprit la o rezistenţă, (24.000 de puncte BET Fi), un reper tehnic despre care s/ar spune că nuare nimic de a face cu inforamțiile economice. La acest nivel s/au făcut multe tranyacții importangte în trecut și este unul important pentru dealeri, mai ales în „săptămâna  salvării germane, și a pompei de lichidități americane“.

La 24.000 de puncte, am putea „să vedem o fază corectivă ceva mai importantă. Totuşi, nu credem că BET-FI ar putea coborî, în perioada următoare sub 22.700 de puncte“, scria luni Dan Rusu în raportul BT Securities.

În acest punct opiniile brokerului de la Intercapital Invest converg cu cele ale analistului de la BT Securities.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...