Serbia – Alegerile municipale din Belgrad organizate pe 2 iunie

11 03. 2024
belgrad, serbia

„Alegerile la Belgrad vor avea loc pe 2 iunie, în timp ce toate celelalte alegeri vor avea loc în conformitate cu termenele legale şi constituţionale”, a declarat preşedintele Vucic într-o conferinţă de presă.

Partidul Progresist Sârb (SNS) al preşedintelui Vucic a revendicat victoria la alegerile legislative şi locale în această ţară din Peninsula Balcanică în 2023. Dar opoziţia şi observatorii internaţionali au denunţat un vot afectat de fraude, printre care „cumpărarea de voturi” şi „umplerea urnelor cu buletine de vot”, în special la Belgrad.

Votul a stârnit o serie de manifestaţii.

Rezultatul a fost strâns la Belgrad, unde coaliţia de opoziţie şi unii candidaţi prezentându-se sub bannerul „Serbia împotriva violenţei” s-au dovedit un concurent serios pentru SNS, care a câştigat 49 din cele 110 locuri în consiliul municipal.

În special, la Belgrad, opoziţia a acuzat guvernul că a permis alegătorilor din Bosnia vecină să voteze ilegal pentru a-şi asigura controlul capitalei.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a denunţat alegerile „dominate” de Vucic, un populist de dreapta, „care, combinate cu avantajele sistemice ale partidului la putere, au creat condiţii inechitabile pentru candidaţi”.

„Este important să avem alegeri pentru care la final toată lumea să spună: acesta este rezultatul”, a subliniat preşedintele sârb.