Serbia anunţă că îşi consolidează cooperarea în materie de securitate cu Rusia

Guvernul Serbiei a anunţat joi că a fost convenită cu Rusia "promovarea şi consolidarea cooperării între structurile de securitate" din cele două ţări, informează vineri EFE.
AGERPRES - vin, 18 oct. 2024, 08:38
Serbia anunţă că îşi consolidează cooperarea în materie de securitate cu Rusia

În acest scop, vicepremierul şi fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, s-a întâlnit cu înalţi oficiali de securitate ai Kremlinului, scrie Agerpres.

Cooperarea cu Rusia va include instruirea serviciilor de securitate sârbe, a anunţat guvernul de la Belgrad într-un comunicat pe site-ul său.

Aleksandar Vulin, un politician în mod deschis pro-rus, a fost decorat în luna ianuarie de către preşedintele Vladimir Putin şi serviciul rus de informaţii FSB pentru meritele sale în dezvoltarea cooperării dintre Serbia şi Rusia.

În noiembrie 2023, Vulin a demisionat din funcţia de şef al serviciului de informaţii sârb BIA, după ce SUA i-au impus sancţiuni, acuzându-l că este implicat în crima organizată transnaţională, operaţiuni ilegale cu narcotice şi pentru că susţine „activităţi maligne” ale Rusiei.

În pofida apelurilor din partea Uniunii Europene şi în contextul în care Serbia îşi negociază de ani de zile aderarea, guvernul de la Belgrad refuză să impună sancţiuni Rusiei şi menţine legături amicale cu Kremlinul, deşi în Ucraina ajung cantităţi mari de muniţie sârbă – potrivit presei – prin intermediul unor ţări terţe.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...