Serbia vrea să discute cu statele care nu recunosc Kosovo pentru a-i contracara intenţia de a cere aderarea la UE. România, printre ele

Ministrul de externe sârb, Ivica Dacic, a declarat luni că Serbia a primit informaţia că prim-ministrul de la Pristina, Albin Kurti, va depune în decembrie o cerere de acordare către Kosovo a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, transmite Tanjug.
AGERPRES - mar, 08 nov. 2022, 08:44
Serbia vrea să discute cu statele care nu recunosc Kosovo pentru a-i contracara intenţia de a cere aderarea la UE. România, printre ele

‘Aceasta este o informaţie serioasă pe care o avem de la UE, că acesta este planul, şi de aceea am luat decizia de a începe discuţii urgente cu toate statele care nu recunosc Kosovo, pentru orice eventualitate’, le-a declarat Ivica Dacic reporterilor la Sofia, unde a participat la o reuniune a miniştrilor de externe din ţările Iniţiativei Central-Europene.

Dacic a spus că a venit la Sofia pentru a-i prezenta informaţia omologului său bulgar Nikolai Milkov, dar că întâlnirea cea mai importantă a zilei a avut-o cu şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto.

Ministrul sârb a mai afirmat că a discutat subiectul şi cu omologul său slovac, adăugând că marţi se va afla într-o vizită în Grecia.

Dacic a menţionat că intenţionează să-i contacteze şi pe miniştrii de externe ai României, Spaniei şi Republicii Cipru, pentru a se asigura că aceste trei ţări se opun unei astfel de tentative a Pristinei şi pentru a preveni ca ‘o surpriză negativă’ să se producă.

‘Credem că este imposibil, însă din acest motiv întâlnirea cu Szijjarto a fost importantă pentru mine, şi pot transmite cuvintele sale foarte ferme că Ungaria nu îşi va acorda sprijinul în cazul în care se va face o cerere de începere a procesului de aderare a Kosovo, la fel cum nu va sprijini luarea în considerare a unei cereri de primire în Consiliul Europei’, a adăugat Dacic.

El a precizat că va discuta cu toate statele membre ale UE şi că este foarte important ca toată lumea să înţeleagă ce se petrece în Kosovo-Metohija.

‘Spre deosebire de Kurti, care nu vrea să-l pună în aplicare, noi susţinem Acordul de la Bruxelles şi, de aceea, nu suntem încântaţi atunci când UE emite declaraţii de apel către toate părţile, deşi nu are absolut niciun motiv să facă aşa ceva către Serbia’, a adăugat Dacic

Cele cinci ţări care nu recunosc independenţa Kosovo sunt  Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, diplomația economică și capacitatea statului de a transforma relațiile......
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, ...
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv ...