Sergiy Ovcharenko, CEO Huntly, platformă de recrutare a IT-iştilor: Piața resurselor umane din industria IT din România are un viitor promițător; dar se poate ajunge la o suprasaturare, la fel ca în Ucraina și Polonia

Piața resurselor umane din industria IT din România are un viitor promițător, la fel ca sectorul tehnologic, țara noastră fiind una dintre principalele destinații pentru outsourcing/offshoring IT din Europa Centrală și de Est. Cu toate acestea, există riscul de suprasaturare, dacă dezvoltarea continuă în același ritm, este de părere Sergiy Ovcharenko, CEO Huntly, marketplace de recrutare a IT-iştilor, într-un interviu pentru Economica.net. Acesta atrage atenția că o situație similară s-a întâmplat în Ucraina între 2020 și 2021 și se află în desfășure în Polonia.
Lidia Neagu - mar, 15 aug. 2023, 22:14
Sergiy Ovcharenko, CEO Huntly, platformă de recrutare a IT-iştilor: Piața resurselor umane din industria IT din România are un viitor promițător; dar se poate ajunge la o suprasaturare, la fel ca în Ucraina și Polonia
Huntly este un marketplace de recrutare dedicat industriei IT din regiunea Europei Centrale și de Est care s-a lansat în România în luna februarie. Platforma a fost creată prin colaborarea dintre recrutori IT cu experiență și ingineri software de top ai companiei Meta din California și a ajuns deja la 200 de recrutori în România.

”Networking-ul a deschis ușile unei colaborări productive între noi și dezvoltatorii de la Meta. Ideea Huntly i-a captivat pe acești ingineri software talentați și i-a făcut dornici să colaboreze cu noi. Întotdeauna există o emoție deosebită în a lucra pentru un startup, a testa constant ipoteze, a face față provocărilor și a lua parte la dezvoltarea produsului de la A la Z. Această experiență este foarte diferită de munca în cadrul unei companii gigant din domeniu. În prezent, acești programatori sunt o parte indispensabilă a echipei noastre, contribuind la dezvoltarea Huntly la potențialul său maxim”, povestește Sergiy Ovcharenko, CEO  Huntly despre începuturile companiei.

În acest an, strategia Huntly în România se concentrează pe atragerea, atât companiilor, cât și recrutorilor care aleg să angajeze dezvoltatori profesioniști prin intermediul.

”În prezent, oferim condiții și beneficii speciale pentru angajatorii din România care doresc să publice posturi vacante pe marketplace-ul Huntly. Nu percepem niciun comision inițial, iar platforma se bazează doar pe comisionul obținut în urma angajărilor, ceea ce o face lipsită de riscuri. Recent, am avut un caz de succes al unui client nou care a publicat trei posturi vacante pe platformă și a primit 25 de candidați relevanți în doar 48 de ore, datorită comunității noastre de recrutori. Astfel, principalul nostru obiectiv pentru 2023 este să obținem cât mai multe povești de succes ca aceasta”, adaugă reprezentantul Huntly.

De curând, compania a lansat conturi personale de utilizator pentru recrutori, care le permit acestora să urmărească în mod transparent statusul candidaților lor și să estimeze veniturile potențiale fără efort. ”În plus, dezvoltăm și implementăm activ noi caracteristici pentru angajatori, pentru a face procesul de publicare și urmărire a posturilor vacante cât mai ușor posibil”.

Potrivit lui Ovcharenko, în ultimii cinci ani, piața de recrutare în domeniul IT din România și alte țări din Europa Centrală și de Est s-a dezvoltat în paralel cu avansul sectorului tehnologic.

”Valoarea industriei IT din România a crescut de 1,6 ori în această perioadă, datorită unui ecosistem înfloritor de startup-uri, creșterii dinamice a bazei de talente IT, afluxului de investiții străine, precum și atractivității remunerațiilor și taxelor pentru dezvoltatori. În mod natural, această evoluție a condus la o creștere semnificativă a numărului de recrutori IT din țară, dedicați conectării angajatorilor din domeniul tehnologiei cu specialiști bine pregătiți. Comunitatea Huntly, deja formată din peste 200 de experți în recrutare, este într-o continuă expansiune, atrăgând noi membri în fiecare zi”, explică acesta.

Adoptarea inteligenței artificiale, principala tendință

Principala tendință a pieței de recrutare a specialiștilor IT în România, dar și regiunea Europei Centrale și de Est, o reprezintă adoptarea inteligenței artificiale.

”Această tendință se extinde în toate aspectele vieții, generând o cerere crescută de dezvoltatori AI, data scientists și data engineers. În același timp, după cum știm cu toții, industria tech se confruntă cu o criză, determinând giganți precum Facebook, Google și alții să recurgă la disponibilizări masive de personal.

În general, companiile nu mai înregistrează creșteri atât de agresive ca în trecut. Cu toate acestea, unele dintre ele, pentru a face față crizei și pentru a rămâne competitive, iau decizia de a concedia angajați în țări precum SUA și, în schimb, aleg să angajeze dezvoltatori în România și Europa de Est, datorită eficienței costurilor. Aceste companii văd necesitatea de a-și extinde echipele și afacerile, astfel încât să-și poată atinge obiectivele pe termen lung și să reziste în fața turbulențelor actuale din industrie”, punctează CEO-ul Huntly.

În schimb, principala provocare constă în atragerea de noi clienți și construirea unor relații transparente cu aceștia.

”În România, majoritatea agențiilor de recrutare în IT sunt nișate și au între 5 și 20 de angajați. Prin urmare, acestora le este dificil să atragă constant clienți buni și să concureze cu companiile de outsourcing din domeniul IT, de exemplu.

Pe de altă parte, atunci când întâlnesc un client cu planuri ambițioase de creștere, care dorește să angajeze 20-30 de dezvoltatori în jumătate de an, agenția poate să nu dispună de suficiente resurse pentru a susține o creștere atât de rapidă. În schimb, marketplace-ul Huntly are capacitatea de a asigura un flux de candidați de înaltă calitate. Ne-am asumat angajamentul de a pune la dispoziția clientului 10 CV-uri relevante în doar 10 zile, iar în caz contrar, vom ocupa postul vacant al clientului în mod gratuit. Suntem încrezători în ceea ce facem, iar calitatea CV-urilor propuse de recrutorii noștri este una foarte ridicată – 4 din 5 candidați sunt invitați la interviuri de angajare de către clienți. Aceste cifre atrag clienții care au planuri serioase de creștere”, completează Sergiy Ovcharenko.

Potrivit acestuia, beneficiul colaborării cu o rețea de recrutori IT experimentați constă în faptul că aceștia au acces la dezvoltatori cu competențele necesare, care nu sunt activ în căutarea unui nou loc de muncă, fiind astfel indisponibili pentru cei din afara rețelei lor. Însă, odată ce acești programatori sunt abordați de cineva „din cercul lor”, devin mult mai deschiși către noi oportunități de angajare.

Pe platforma Huntly, recrutorii pot propune candidați din baza lor de date prin încărcarea CV-urilor acestora pe platforma Huntly. Ulterior, companiile pot analiza candidații și programa interviuri. Dacă un candidat este angajat, recrutorul primește un bonus de recomandare.

”Angajatorii pot alege valoarea bonusului oferit, care de obicei se situează între 1.000 și 5.000 de dolari pe angajare, fiind cu 3 până la 5 ori mai mică față de costurile unei agenții de recrutare obișnuite”, completează CEO-ul.

”Piața resurselor umane din industria IT din România are un viitor promițător. Cu toate acestea, este posibil să se ajungă la o suprasaturare”

Printre cele mai căutate competențe în prezent pe piața muncii din IT se regăsesc inteligența artificială aplicată, învățarea automată – machine learning și inteligența artificială generativă. ”În consecință, dezvoltatorii care dețin aceste abilități sunt foarte solicitați, ceea ce îi face să fie cei mai dificil de recrutat de către angajatori”.

Unul dintre riscurile pieței locale este să ajungă la o suprasaturare în viitor, dacă dezvoltarea continuă în același ritm, este de părere CEO-ul.
”La fel ca sectorul tehnologic, piața resurselor umane din industria IT din România are un viitor promițător. Anii de creștere continuă au transformat România într-una dintre principalele destinații pentru outsourcing/offshoring IT din Europa Centrală și de Est. Noi absolvenți din domeniul IT&C/STEM se alătură an de an pieței dezvoltatorilor de software din țară, ceea ce determină companiile americane și europene să se bazeze pe talentul local și să intre în competiție constantă pentru a atrage programatori bine pregătiți.
Cu toate acestea, este posibil să se ajungă la o suprasaturare a pieței în viitor, dacă dezvoltarea continuă în același ritm. Asemenea situație s-a întâmplat în Ucraina în 2020-2021 și se întâmplă acum în Polonia”, a mai spus Sergiy Ovcharenko, adăugând că această evoluție va face ca angajatorilor să le fie mai dificil să atragă programatori de software calificați.
”Prin urmare, acesta este momentul oportun pentru companiile tech să se concentreze pe dezvoltarea unui brand de angajator atractiv, să ia în considerare regiunea Europei de Est pentru achiziționarea de talente”.

Așteptările candidaților și dorințele companiilor

Potrivit reprezentantului Huntly, pentru a se diferenția de concurență și a atrage talentele din domeniul tehnologiei, o companie trebuie să ofere nu doar un pachet de compensații atractiv, ci și un produs excelent, oportunități de lucru la distanță și o propunere de valoare puternică pentru angajați. Aceste elemente reprezintă, de obicei, aspectele cele mai importante pentru inginerii software calificați atunci când își aleg un potențial angajator.

Însă, de multe ori, simplul fapt de a avea aceste puncte forte nu este suficient. Compania ar trebui, de asemenea, să se asigure că este recunoscută pentru aceste beneficii pe care le oferă.

”Un branding de angajator puternic este cea mai eficientă strategie pentru a promova o companie în ochii candidaților și a o face să fie prima lor opțiune”.

Pe de altă parte, profesioniștii seniori se așteaptă la un pachet complet de avantaje, inclusiv revizuiri salariale sistematice. ”Cu toate acestea, în contextul disponibilizărilor în curs, mulți profesioniști experimentați și calificați au reintrat recent pe piață. Companiile profită de această oportunitate și îi vânează pe acești candidați cu experiență, chiar și oferind salarii mai mici în unele cazuri”.

În schimb, candidații juniori nu își pun așteptări ridicate în ceea ce privește salariile sau beneficiile, principalul obiectiv al proaspeților absolvenți fiind să ”își securizeze un loc de muncă în industrie”.

Te-ar mai putea interesa și
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G. Acest trio vine într-un curcubeu de culori, iar prețurile......
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale, anunță că va inaugura pe 1 mai un nou centru comercial modern în ...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, ...
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Compania Naţională Loteria Română, ...