Serialul Game of Thrones atrage turişti în Croaţia şi Irlanda

Economica.net
02 06. 2013
dubrovnik_64703200

Agenţia online de turism Viator din San Francisco a anunţat lansarea a două tururi Game of Thrones, unul în Dubrovnik, Croaţia, şi unul în Belfast, nordul Irlandei, locaţii folosite pentru filmarea seriei.

Datând din secolul al VII-lea, oraşul fortificat Dubrovnik, este capitala celor Şapte Regate, Debarcaderul Regelui. Turul de trei ore prin Dubrovnik, include vizitarea zidurilor vechi ale cetăţii, cetatea Lovrujenac din secolul al XI-lea, unde au fost filmate mai multe scene de luptă, inclusiv cea dintre Stannis Bratheon şi familia LannRenister, la Debarcaderul Regelui.

Ce se vizitează în Belfast

Turul din Belfast este mai cuprinzător şi durează nouă ore. Se va vizita regiuni din Irlanda de Nord, inclusiv peştera unde preoteasa roşie Melisandre a dat naştere unei umbre care l-a asasinat pe fratele lui Stannis, tânărul Renly, cu pretenţii la tronul Celor Şapte Regate, dar şi Ballycastle, locul de naştere al eunucului Lord Varys.

Turul continuă cu Dark Hedges, locul unde fiica lui Ned Stark, Arya, s-a deghizat în băiat, apoi continuă cu vizitarea portului Lordsport, acolo unde ghinionistul trădător Theon Greyjoy s-a întors acasă la tatăl său în Insulele de Fier. În tur mai este inclusă şi o vizită la plaja Downhill Strand, acolo unde Melisandre a ars cei şapte idoli ai ţinutului Westeros.

Agenţia de turism nu este la primele tururi de acest gen. „Excursiile cu teme din filme au fost întotdeauna populare pe Viator.com. Harry Potter, Downtown Abbey sau Sey and the City, sunt doar câteva dintre acestea”, spune reprezentantul agenţiei, citat de CNN.

Cât costă

Turul în Dubrovnik costă 72 de dolari/adult şi 36 de dolari/copil şi începe la ora 10.15 dimineaţa , cu plecare din centrul vechi. Turul din Irlanda începe la ora 9 dimineaţa şi costă 110 dolari/persoană.