Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în cazul legii privind utilizarea plajei Mării Negre, la CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) ia în discuţie, miercuri, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra legii privind utilizarea plajei Mării Negre.
AGERPRES - mie, 29 apr. 2026, 08:25
Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în cazul legii privind utilizarea plajei Mării Negre, la CCR

În luna noiembrie a anului trecut, şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, scrie Agerpres.

Noua soluţie legislativă instituie posibilitatea ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinaţia de plajă publică.

Şeful statului arată în sesizare că titularul dreptului de proprietate este statul, întrucât faleza şi plaja mării sunt prevăzute în lista bunurilor care aparţin domeniului public al statului.

El atrage atenţia că autorităţile administraţiei publice locale, care nu reprezintă instituţii de utilitate publică, nu au capacitatea de a primi astfel de terenuri.

Astfel, soluţia legislativă ce vizează atribuirea în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre a unei cote de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic contravine dispoziţiilor articolului 136 alineatul 4, teza finală din Constituţie, apreciază preşedintele.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Câştigul salarial mediu brut a fost, în septembrie 2026, de 9.532 lei, cu 35 lei (+0,4%) mai mare decât cel înregistrat în luna august 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost de 5.717......
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
Banca Națională a României are astăzi, 12 noiembrie 2026, ultima ședință de politică monetară din acest an. La unison, ...
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata anuală a ...
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, gestionat de OX2
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, ...
OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de ...