Seulul ordonă evacuarea civililor de pe două insule, după ce Phenianul a tras circa 200 de obuze de artilerie

Seulul a ordonat vineri evacuarea locuitorilor de pe două insule situate în apropiere de Coreea de Nord, după ce Phenianul a tras circa 200 de obuze de artilerie în largul coastei sale, informează AFP.
AGERPRES - vin, 05 ian. 2024, 12:05
Seulul ordonă evacuarea civililor de pe două insule, după ce Phenianul a tras circa 200 de obuze de artilerie

„Armata nord-coreeană a efectuat peste 200 de tiruri astăzi, între orele 09:00 şi 11:00 (12:00 şi 02:00 GMT), în zonele Jangsan-got din nordul insulei Baengnyeong şi în nordul (…) insulei Yeonpyeong”, a declarat un responsabil al Ministerului Apărării sud-coreean.

Locuitorilor acestor două insule frontaliere sud-coreene, situate în Marea Galbenă, li s-a cerut să evacueze, potrivit unor responsabili locali. Autorităţile insulei Yeonpyeong au declarat pentru AFP că ordinul de evacuare a fost emis cu titlul de „măsură preventivă”.

„Facem anunţuri de evacuare în acest moment”, a afirmat la rândul său un responsabil al districtului insulei Baengnyeong, adăugând că este la curent cu viitoarea efectuare a unui exerciţiu naval de către armata sud-coreeană.

În urma tirurilor de artilerie ale Phenianului, Coreea de Sud a denunţat un „act de provocare” şi a cerut ţării vecine să pună capăt acestor acţiuni, atenţionând că va răspunde prin măsuri „corespunzătoare”.

„Avertizăm ferm că Phenianul poartă întreaga responsabilitate pentru această escaladare a crizei şi cerem încetarea imediată a acestor acţiuni”, a scris Ministerul Apărării sud-coreean într-un comunicat. „Armata noastră urmăreşte şi supraveghează îndeaproape situaţia, în strânsă coordonare cu SUA”, adaugă comunicatul.

În 2010, Phenianul a lansat 170 de obuze de artilerie asupra insulei Yeonpyeong, făcând patru morţi, dintre care doi civili, în timpul primului atac nord-coreean împotriva unor civili după Războiul din Coreea (1950-1953).

Cele două Corei au demarat în 2018 un proces de apropiere, marcat de trei întrevederi între Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean de atunci, Moon Jae-in.

Însă relaţiile dintre cele două Corei s-au deteriorat puternic anul acesta, după lansarea unui satelit-spion de către Phenian, care a determinat Seulul să suspende parţial un acord militar din 2018 menit să dezamorseze tensiunile.

La finalul unei reuniuni a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea, la sfârşitul lui decembrie, liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat accelerarea pregătirilor militare în vederea unui „război” care ar putea fi „declanşat în orice moment” în peninsulă.

De asemenea, în lungul său discurs, el a acuzat SUA de „diverse tipuri de ameninţări militare” şi a ordonat forţelor sale armate să menţină „o capacitate de răspuns zdrobitoare la război”.

Kim Jong Un a afirmat că nu mai caută reconcilierea şi reunificarea cu Coreea de Sud, subliniind „situaţia de criză persistentă şi inevitabilă” care, potrivit lui, a fost declanşată de Seul şi Washington.

În 2023, Coreea de Nord a întreprins un număr record de teste cu rachete balistice, încălcând numeroase rezoluţii ale ONU care le interzic.

De asemenea, Coreea de Nord a stipulat în Constituţie statutul său de putere nucleară şi a testat cu succes racheta balistică intercontinentală Hwasong-18, cea mai puternică din arsenalul său, capabilă să ajungă în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Citigroup vinde subsidiara rusă AO Citibank și își asumă o pierdere de 1,1 mld. USD
Citigroup vinde subsidiara rusă AO Citibank și își asumă o pierdere de 1,1 mld. USD
Grupul bancar american Citigroup a anunţat luni că board-ul său a aprobat vânzarea subsidiarei sale ruseşti, AO Citibank, către Renaissance Capital....
Umbrărescu a cumpărat și combinatul siderurgic Arcelor Mittal Hunedoara. Cât a dat pe el
Umbrărescu a cumpărat și combinatul siderurgic Arcelor Mittal Hunedoara. Cât a dat pe el
Unitatea siderurgică ArcelorMittal Hunedoara, care a oprit  definitiv producţia, a semnat un acord cu grupul UMB patronat ...
Ministrul rus de Externe: Occidentul trebuie să înţeleagă că Rusia deţine iniţiativa strategică în Ucraina
Ministrul rus de Externe: Occidentul trebuie să înţeleagă că Rusia deţine iniţiativa strategică în Ucraina
Occidentul trebuie să înţeleagă faptul că Rusia deţine iniţiativa strategică în Ucraina, pe măsură ce discuţiile ...
UPDATE România extremelor: soare și drumuri uscate în sud, viscol și ninsoare în nord și la munte. Avertizare meteo și de la ANM
UPDATE România extremelor: soare și drumuri uscate în sud, viscol și ninsoare în nord și la munte. Avertizare meteo ...
În timp ce în zona de sud a României ziua de 30 decembrie 2025 a debutat cu soare, în nord sunt zone cu viscol care afectează ...