Gazele nearse de combinatele închise ale celui mai bogat român intră în rezerva ţării

Cele 2,5 miliarde de metri cubi de gaze care erau consumate de combinatele InterAgro vor fi acum fie stocate, fie scoase la vânzare pe bursă
Economica.net - mar, 22 iul. 2014, 21:10
Gazele nearse de combinatele închise ale celui mai bogat român intră în rezerva ţării

Gazele pe care combinatele lui Ioan Niculae, cel mai bogat român, nu le mai consumă, pentru că şi-au sistat activitatea, vor fi folosite parte pentru stocare , parte scoase la tranzacţionare pe bursă, spune preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energie, Nicolae Havrileţ.

„Ce s-a disponibilizat de la InterAgro va fi direcţionat cu prioritate către programul de stocare. Sunt 2,5 miliarde de metri cubi de gaze. Noi suntem puţin în urmă faţă de anul trecut, avem stocaţi doar 1,7 miliarde de metri cubi, anul trecut aveam 1,9 miliarde de metri cubi, în aceeaşi perioadă. Alte cantităţi ce se disponibilizează vor fi scoase pe bursă de producători. Sunt suficiente gaze disponibilizate pentru ca producătorii să tranzacţioneze pe bursă cel puţin 15% din producţia lor”, spune Havrileţ. Depozitele de gaze sunt operate de Romgaz, GDF Suez şi Azomureş.

Pentru sezonul rece, România a dispuns, anul trecut, de rezerve stocate de 3 miliarde de metri cubi de gaze, din care doar 2,4 miliarde au fost consumate. Restul s-au scos treptat, până în mai, populaţia beneficiind astfel de gaze la preţ scăzut, doar din intern.

Din 11 iulie, niciun combinat de îngrăşăminte din imperiul InterAgro, controlat de cel mai bogat român Ioan Niculae, nu mai funcţionează. Cumulat, cele şase combinate consumau, la capacitate, circa 2,5 miliarde de metri cubi, la egalitate cu populaţia. Consumul anual al României este de 11-12 miliarde de metri cubi, din care producţia locală este de 10-11 miliarde de metri cubi.

Piaţa gazului pentru consumatorii industriali s-a liberalizat, prin egalizarea treptată a preţului intern cu cel de import, potrivit angajamentelor luate în faţa FMI şi UE. În prezent, importurile se fac la un preţ de circa 360 de dolari, în timp ce gazul românesc costă 2900-320  de dolari, fără componenta de transport şi distribuţie. Convergenţa preţului la gazul din intern cu cel de pe pieţele vestice a fost deja atinsă.
Guvernul a decis să lase producătorii şi consumatorii mari să-şi negocieze direct preţul, singurul reper reglementat fiind un preţ de 72 lei/MWh, stabilit drept referinţă pentru producători pentru plata impozitelor. Consumatorii spun însă că acesta ar trebui să fie preţul pe care ar trebui să-l plătească, lucru cu care producătorii nu sunt de acord, şi de aici a apărut un blocaj pe piaţă. Pe bursa de gaze OPCOM sunt oferte de vânzare gaze la 90 de euro/MWh, în timp ce ofertele de cumpărare nu depăşesc 85 de euro/MWh. Deocamdată, cererea nu s-a întâlnit cu oferte.

Prin ordin al ANRE, producătorii de gaze trebuie să-şi vândă pe bursă cel puţin 20% din cantitate produsă într-un an.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima bucată de teren din fosta fabrică Policolor, transformată în apartamente
Ultima bucată de teren din fosta fabrică Policolor, transformată în apartamente
Lucrările de construcție la un nou bloc cu acces rapid la metrou au fost demarate în toamna acestui an. Este vorba de terenul dintre magazinul Leroy Merlin și campusul medical Regina Maria de la......
Germanii de la BASF și americanii de la  ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse prin tehnologia de piroliză a metanului
Germanii de la BASF și americanii de la ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse ...
BASF și ExxonMobil au anunțat formarea unei colaborări strategice pentru avansarea tehnologiei de piroliză a metanului, ...
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile ruseşti Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat organismelor de reglementare din India să le permită să înceapă ...
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după oprirea Centralei Brazi
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului ...
Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după incidentul de la Barajul ...