SGG va administra acţiunile statului la Transelectrica şi Transgaz

Plenul Senatul a aprobat, luni, ca Secretariatul General al Guvernului (SGG) să administreze acţiunile deţinute de stat la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice 'Transelectrica' SA şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' SA Mediaş.
Economica.net - lun, 07 apr. 2014, 15:00
SGG va administra acţiunile statului la Transelectrica şi Transgaz

Senatorii au aprobat OUG nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la cele două companii amintite, abrogându-se astfel OUG nr. 18/2013 prin care Ministerul Finanţelor Publice a fost cel desemnat, până în prezent, să administreze acţiunile deţinute de statul român la ‘Transelectrica’ şi ‘Transgaz’.

‘Prin proiectul de lege, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la cele două societăţi se transferă de la Ministerul Finanţelor Publice şi se realizează de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei prim-ministrului. Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al secretarului general al Guvernului, la propunerea şefului Cancelariei prim-ministrului’, se arată în raportul întocmit de senatorii din Comisia economică.

În documentul citat, se precizează, totodată, faptul că, în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acţionar la cele două companii, interesele statului vor fi reprezentate de către SGG.

‘Dispeceratul Energetic Naţional şi Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale rămân în coordonarea metodologică şi funcţională a ministrului delegat pentru energie’, mai arată raportul.

Atât raportul Comisiei, cât şi proiectul de lege au fost adoptate, în plenul Senatului, cu 74 de voturi pentru, 33 de voturi împotrivă şi două abţineri.

Proiectul are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Grupul Hyundai Motor a ajuns, la aproximativ un an de la introducerea propriei platforme de inteligență artificială generativă, la un nivel de adoptare de 80% în rândul angajaților....
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei ...
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei şi Italiei
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei ...
România a intrat în anul 2026 cu o datorie totală de 265 de milioane de euro către statele în care asiguraţii români ...
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Premierul Ilie Bolojan spune că proiectul privind plata burselor sociale doar în lunile de școală nu este încă o decizie ...