SGR și obsesia unui produs perfect

Ce știam la început despre SGR, valabil și astăzi, poate să nu mai fie valabil mâine. Părem prinși într-o căutare obsesivă a sistemului perfect și plictisiți de cel pe care-l avem acum. Suntem părintele bântuit de dorința unui copil minune, care nu există. Suntem adolescentul cu toane care abandonează o treabă începută bine înainte s-o termine. De ce? Aceasta este o întrebare la care poate nu există un singur răspuns și, în niciun caz, nu-l vom găsi azi. Poate în viitor.

În contextul unor noi discuții privind extinderea SGR, o propunere despre care ministrul Mediului, Mircea Fechet, spunea la final de Aprilie că se află pe masa ministerului este includerea ambalajelor din sticlă reutilizabilă – așa-numita „sticlă returnabilă” – în cadrul acestui sistem. Ideea poate părea atractivă la prima vedere, însă realitatea este că o astfel de decizie ar crea mai multe probleme decât ar rezolva.

Toate la un loc și nimic bine

SGR-ul a fost conceput pentru a colecta și recicla ambalaje de unică folosință într-un mod eficient, transparent și automatizat. Asta face astăzi, pentru că așa a fost construită infrastructura: de la aparatele de colectare până la benzile de sortare și sistemul IT din spate. Așa a fost comunicat public, așa a fost pregătit, cu cadru legislativ cu tot; acesta a fost planul de business, pe baza căruia s-a obținut finanțarea sistemului. Asta plătesc producătorii. Consumatorul plătește, la rândul său, o garanție la cumpărare, de 50 de bani. Pe care o recuperează atunci când returnează ambalajul gol într-un automat sau la un punct de colectare.

Ambalajele reutilizabile, cum este sticla returnabilă (RGB sau Returnable Glass Bottle), presupun un ciclu de viață complet diferit față de cele de unică folosință: ele trebuie returnate intacte, sortate, spălate și reintroduse în circuitul de producție și distribuție. Asta înseamnă o infrastructură dedicată, o logistică inversă celei SGR, spații de stocare în magazine. Așadar, cele două sisteme au logică, infrastructură și obiective complet diferite. Încercarea de a le combina într-unul singur riscă să afecteze eficiența ambelor.

Să ne uităm la cei mai buni

Acesta e și unul dintre motivele pentru care țările cu cele mai bune rezultate în reciclare și reutilizare operează sisteme distincte. În Germania, ambalajele de unică folosință sunt gestionate prin DPG (SGR), iar cele reutilizabile prin circuite separate ale industriei. În Norvegia, Infinitum colectează doar ambalaje de unică folosință, în timp ce reutilizarea este tratată printr-un sistem paralel. În Suedia, integrarea sticlelor reutilizabile în schema publică de garanție returnare a fost abandonată din cauza dificultăților de implementare. Cele două state nordice sunt lideri europeni în performanța SGR.

În Olanda, sticlele returnabile de bere sunt gestionate în afara SGR, direct de producători. Aceste țări au înțeles, unele de la început, altele pe parcurs – și de aceea cu costuri mai mari – că integrarea sticlei reutilizabile în SGR ar necesita investiții majore (infrastructură, logistică, instruire, tehnologie) pentru un impact marginal.

România și modelul olandez

Potrivit Comisiei Europene, statele membre trebuie să atingă un nivel de 10% privind reutilizarea ambalajelor de băuturi până în 2030, realizat prin distribuitorii finali (magazine). Aceasta nu este o recomandare, ci o obligație prin PPWR – Regulamentul privind Ambalajele și Deșeurile de Ambalaje. În România, peste 12% din volumul total de bere vândut în prezent este deja comercializat în ambalaje reutilizabile. Sectorul berii din România a depășit iată ținta stabilită de Comisie cu cel puțin cinci ani mai devreme. Această performanță NU a fost obținută prin SGR, ci printr-un sistem independent al industriei berii din România, cu o practică de peste 30 de ani, care funcționează eficient, este adaptat specificului pieței locale și asigură reutilizarea ambalajelor.

Includerea ambalajelor reutilizabile în SGR ar crește presiunea asupra unui sistem deja funcțional. În același timp, ar perturba un mecanism eficient, utilizat deja de producători, comercianți și distribuitori, cu rezultate dovedite. Producătorii de bere au investit în ambalaje durabile, navete și linii de spălare, creând un sistem eficient care deservește peste 400 de milioane de sticle anual. Sticla reutilizabilă rămâne un pilon important al portofoliului industriei, gestionat printr-un circuit bine organizat între fabrici, distribuție și comercianti.

Ce se poate face: să lăsăm SGR în pace

Așa cum ne învață practica de succes a statelor europene cu sisteme mai avansate decât cel din România, soluția logică este coexistența și dezvoltarea separată a celor două sisteme – SGR și RGB –, în loc să înghesuim două sisteme incompatibile într-unul singur. Astfel, SGR-ul trebuie să rămână dedicat ambalajelor de unică folosință, cu obiectivul clar de colectare eficientă pentru reciclare. Iar ambalajele reutilizabile din sticlă ar trebui să fie gestionate prin sisteme paralele: voluntare, organizate de industrie, susținute de politici publice și stimulente economice.

În concluzie: un sistem de reciclare performant nu trebuie încărcat cu funcții care îi sunt străine. Introducerea sticlei returnabile în SGR riscă să compromită atât eficiența reciclării, cât și viabilitatea sistemelor de reutilizare. Soluția durabilă este o abordare duală, bine coordonată și construită pe experiențele care au dat deja rezultate în Europa.

Constantin Bratu este Director General la Asociația Berarii României, care reprezintă interesele producătorilor de bere și ai producătorilor de materii prime pentru industria berii.