Shein a obținut aprobarea autorităților chineze pentru a se lista la Bursa din Hong Kong
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/shein-630x420.jpg)
Shein aşteaptă de un an unda verde din partea Beijingului pentru IPO, care trebuia aprobată de cele mai înalte niveluri din conducerea Partidului Comunist, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Sursele au adăugat că Shein va prefera probabil o listare în septembrie sau octombrie. Shein a indicat că ar putea vinde până la 8% din acţiunile sale, dar nivelul final va fi probabil mai scăzut, spun sursele.
Cu o posibilă evaluare a IPO între 40 şi 50 de miliarde de dolari, suma obţinută din listare ar fi sub trei miliarde de dolari, apreciază analiştii.
Shein, care a fost evaluată la 66 de miliarde de dolari cu prilejul ultimei runde de strângere de finanţare, derulată în 2023, şi chiar la 100 de miliarde de dolari în 2022, a depus documentele pentru un IPO la Bursa de la Londra, în iunie 2024, dar ulterior compania a renunţat la planurile sale.
Înfiinţată în China, dar acum cu sediul la Singapore, Shein este unul dintre cele mai valoroase start-up-uri din lume graţie volumului mare al operaţiunilor sale din domeniul low-cost fashion. Printre investitorii săi se numără fonduri precum IDG Capital, Mubadala Investment Co, Tiger Global Management şi HongShan Capital, fostul Sequoia Capital China.