Shutdown în SUA – Eșec la ultimul vot în Senat pentru a evita paralizia serviciilor federale. Avertismentul lui Trump

Statele Unite se apropie inevitabil de paralizia bugetară după ce Senatul a eşuat marţi într-o ultimă încercare de a evita închiderea unei părţi din serviciile sale federale, aşa-numitul "shutdown", scrie AFP.
AGERPRES - mie, 01 oct. 2025, 04:30
Shutdown în SUA - Eșec la ultimul vot în Senat pentru a evita paralizia serviciilor federale. Avertismentul lui Trump

În lipsa unui acord în Congres între republicani, aliaţii lui Donald Trump, şi democraţii din opoziţie, bugetul guvernului va expira oficial la miezul nopţii (miercuri, 04:00 GMT), după care sute de mii de funcţionari federali vor fi trimişi în şomaj tehnic, scrie Agerpres.

De asemenea, traficul aerian va fi afectat, iar plata multor beneficii sociale ar urma să fie grav perturbată.

Președintele american Donald Trump i-a avertizat marți pe democrații din Congresul SUA că, dacă vor permite închiderea guvernului federal („shutdown”) la miezul nopții, administrația sa va putea lua măsuri „ireversibile”, inclusiv închiderea unor programe importante pentru ei, informează Reuters citat de Hotnews.

„În timpul shutdown-ului, putem face lucruri ireversibile, care sunt nefavorabile pentru ei și ireversibile pentru ei, cum ar fi concedierea unui număr mare de oameni, eliminarea lucrurilor care le plac, eliminarea programelor care le plac”, a declarat Trump în fața reporterilor, în Biroul Oval al Casei Albe.

„Cu toții îl cunoașteți pe Russell Vought”, a adăugat Trump, referindu-se la directorul Biroului de Management și Buget. „A devenit foarte popular în ultima vreme, deoarece poate reduce bugetul la un nivel pe care nu l-ați putea atinge în niciun alt mod”, a continuat liderul american. Trump nu a specificat măsurile pe care le-ar putea lua, dar a ridicat recent posibilitatea reducerii în continuare a personalului federal.

În prezent, problema este reprezentată de 1,7 trilioane de dolari care finanțează operațiunile agențiilor, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din bugetul total al guvernului de 7 trilioane de dolari. O mare parte din restul bugetului este alocată programelor de sănătate și pensii, precum și plăților de dobânzi pentru datoria în creștere de 37,5 trilioane de dolari, scrie Hotnews.

Între timp, agențiile federale au început să emită planuri detaliate care ar duce la închiderea birourilor ce desfășoară activități de cercetare științifică, servicii pentru clienți și alte activități considerate neesențiale și ar trimite mii de angajați acasă dacă Congresul nu ajunge la un acord înainte de expirarea finanțării.

Experții fiscali au avertizat că unii americani ar putea deja să resimtă consecințele.

Având în vedere că rambursările Medicare pentru „îngrijiri spitalicești acute” la domiciliu ar putea fi întrerupte, pacienții au fost nevoiți să găsească unități de spitalizare, a declarat Jonathan Burks, specialist în sănătate la Bipartisan Policy Center (Centrul de Politici Bipartizane). „Este o adevărată perturbare în acest moment”, le-a spus el reporterilor marți dimineață, scrie Hotnews.

El a adăugat că rambursările Medicare pentru consultațiile medicale la distanță vor expira, de asemenea, la miezul nopții.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă baterie de mare capacitate a primit autorizația de la ANRE. Are 230 MWh, tehnologie Tesla și va fi pusă în Brăila
Nouă baterie de mare capacitate a primit autorizația de la ANRE. Are 230 MWh, tehnologie Tesla și va fi pusă în Brăila
Subsidiara locală a companiei slovene NGEN a primit autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de mare capacitate, de 230 MWh, Tesla LFP, în localitatea Tudor Vladimirescu din......
Pământul României s-a ieftinit masiv. Prețul terenului agricol compact, de mari dimensiuni, a scăzut de 2,4 ori anul acesta, în medie. Cine a făcut tranzacțiile
Pământul României s-a ieftinit masiv. Prețul terenului agricol compact, de mari dimensiuni, a scăzut de 2,4 ori anul ...
În prima jumătate a acestui an, au avut loc 10 tranzacții cu terenuri agricole mai mari de 30 de hectare, cu două mai ...
ANAF reface calculele pentru firmele  din România. Poți plăti impozit suplimentar, chiar dacă nu ai depus deja declarațiile. Cum procedează inspectorii
ANAF reface calculele pentru firmele din România. Poți plăti impozit suplimentar, chiar dacă nu ai depus deja declarațiile. ...
Inspectorii ANAF au început recent să colecteze date pe fiecare industrie și să le coreleze cu datele financiare ale ...
Ciucu: Lucrările la depoul Berceni avansează și trebuie să fie gata până la sfârșitul anului. Riscăm să pierdem 52,2 milioane de euro
Ciucu: Lucrările la depoul Berceni avansează și trebuie să fie gata până la sfârșitul anului. Riscăm să pierdem ...
Lucrările de modernizare a depoului Berceni avansează şi trebuie să fie gata până la finalul anului, altfel, există ...