Siemens estimează că ar putea să obțină cel mult 600 de milioane de euro în urma vânzării diviziei sale de ITS

Conglomeratul industrial Siemens pregăteşte scoaterea la vânzare a diviziei care se ocupă de tehnologia şi echipamentele de semnalizare, în cadrul planului de eficientizare a operaţiunilor şi renunţarea la activele care nu sunt de bază, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 09 feb. 2021, 16:41
Siemens estimează că ar putea să obțină cel mult 600 de milioane de euro în urma vânzării diviziei sale de ITS

Compania germană ar urma să anunţe în vară vânzarea diviziei Intelligent Traffic Systems (ITS), valoarea sa fiind estimată la 500 – 600 milioane de euro, susţin sursele.

Siemens ar putea apela la o bancă de investiţii pentru a administra vânzarea, dar ar putea de asemenea să organizeze tranzacţia prin forţe proprii, adaugă sursele.

În noiembrie, Siemens anunţa că ar putea organiza ITS într-o companie separată, iar săptămâna trecută a informat că intenţionează să facă asta până în vară şi ia în considerare rebranduirea firmei.

ITS furnizează hardware şi software pentru a monitoriza şi dirija traficul, inclusiv tehnologie pentru semafoare, camere de luat vederi şi radare, sisteme de taxare rutieră şi de control a iluminării stradale.

ITS, care realizează vânzări anuale de 600 milioane de euro, face parte din Siemens Mobility.

Săptămâna trecută, Siemens a revizuit în creştere estimările pentru 2021, pe fondul redresării peste aşteptări la divizia auto şi la cea de construcţii de maşini, după declinul sever de anul trecut, provocat de impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Majorarea producţiei vine în urma îmbunătăţirii cererii în China şi Germania. În trimestrul patru din 2020, vânzările în China au crescut cu 21%, iar în Germania cu 8%, a precizat Siemens.

Compania se aşteaptă acum la un profit net anual între 5 şi 5,5 miliarde de euro, după ce anterior previziona doar o creştere moderată faţă de profitul de 4,2 miliarde de euro realizat în anul fiscal 2020. Veniturile ar urma să urce cu până la 9%, faţă de un avans de 3% – 5% prognozat anterior.

În trimestrul patru din 2020, profitul industrial ajustat a crescut cu 39%, la 2,13 miliarde de euro, în timp ce analiştii previzionau 1,67 miliarde de euro. Comenzile au înregistrat un avans de 11%, la 15,94 miliarde de euro, depăşind de asemenea estimările de 13,90 miliarde de euro. Veniturile au urcat la 14,07 miliarde de euro, în creştere faţă de cât estimau analiştii, 12,73 miliarde de euro.

Pentru analişti, rezultatele Siemens reprezintă un indicator important al situaţiei sectorului industrial, care se redresează în urma efectelor pandemiei din 2020.

„Am trecut cu bine prin pandemie şi am înregistrat în acelaşi timp performanţe excelente”, a afirmat adjunctul directorului general, Roland Busch.

„Echipa noastră a livrat o performanţă remarcabilă într-un mediu mai degrabă complex. Sunt recunoscător că pot preda o companie atât de solidă următoarei generaţii de conducere”, a apreciat directorul general Joe Kaeser, care va demisiona după reuniunea de miercuri a acţionarilor.

Kaeser a condus Siemens din august 2013 şi va fi înlocuit cu Roland Busch.

Compania Siemens, prezentă de 114 ani în România, operează aici patru fabrici şi şase centre de cercetare-dezvoltare şi hub-uri regionale, având peste 2.200 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între contribuabili şi autorităţile fiscale, în contextul noilor obligaţii......
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ...
Armata americană, care se pregăteşte să reia blocada porturilor iraniene, a anunţat marţi că a lansat o nouă serie ...
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât ...