Siemens Energy și Electromontaj au depus singura ofertă la o licitație Transelectrica de peste un sfert de miliard de lei pentru lucrări de anvergură în două stații electrice

30 01. 2023
transelectrica 3

Consorțiul format din Siemens Energy și Electromontaj, cu subcontractor Emfor Montaj au depus singura declarație de participare la licitația organizată de Transelectrica pentru “Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive de tip compensator static de putere reactivă” la două stații de transformare, cea de la Bradu, lângă Pitești, și cea de la Sibiu.

Licitația a fost lansată încă din luna august a anului trecut, iar valoarea estimată a contractului a fost estimată de Transelectrica la 264 de milioane de lei. Criteriul de atribuire a contractului este cel mai bun raport calitate-preț, dar componenta financiară contează în procent de 95% la stabilirea punctajului. Lucrările ar trebui să dureze trei ani de la atribuirea contractului.

Potrivit anunțului publicat în sistemul electronic de achiziții publice azi, 30 ianuarie, singura ofertă a fost depusă de Asocierea dintre Siemens Energy (lider) și Electromontaj, cu subcontractant firma Emfor Montaj.

Iată exact ce a cerut Transelectrica, potrivit anunțului de licitație din august 2022:

Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive de tip compensator static de putere reactiva (STATCOM), câte una în fiecare din stațiile 400/220/110/20 kV Sibiu Sud și 400/220/110/20 kV Bradu, va cuprinde în principal următoarele lucrări:

-realizarea unei celule noi de 400 kV pentru racordarea instalației de compensare a puterii reactive la barele de 400 kV, prin intermediul unui transformator de 400/MT, inclus în furnitura instalației;

-montarea unui transformator de 400 kV / MT care va alimenta bara de medie tensiune MT la care vor fi racordate următoarele echipamente ale instalației STATCOM: convertorul sursă de tensiune VSC (Voltage Source Converter) inclusiv modulele cu valve semiconductoare, sisteme de răcire și bobine cu mediu de izolare in aer, transformatorul de servicii proprii MT/0,4 kV;

-realizarea unui sistem de comandă – control al instalației STATCOM, într-o configurație distribuită, ierarhizată, cu amplasare centralizată, într-o structură complet redundantă atât la nivel de echipamente cât și la nivel de comunicație.

– realizarea lucrărilor de construcții și instalații pentru montarea echipamentelor aferente instalațiilor de tip STATCOM (fundații pentru montare stâlpi cadre si suporți, suporți pentru montare echipamente, fundații pentru montare containere 400 kV, canale cabluri, drumuri, platforma pentru montarea instalației STATCOM, clădiri tehnologice aferente instalației STATCOM). lucrări de instalaţii aferente construcţiilor, etc.).

– servicii de proiectare ( elaborarea documentatiilor fazele PT, DE si As-Built), de testare, asistenta tehnica la montaj, punerea in functiune etc.