SIF Hoteluri a semnat o promisiune de vânzare a Eurohotel din Baia Mare pentru 2,1 milioane de euro

SIF Hoteluri a semnat o promisiune de vânzre a Eurohotel din Baia Mare, potrivit unui anunț remis Bursei de la București. Prețul final de vânzare este de 2,1 milioane de euro.
Andrada Ghira - mie, 28 dec. 2022, 18:27
SIF Hoteluri a semnat o promisiune de vânzare a Eurohotel din Baia Mare pentru 2,1 milioane de euro

Consiliul de Administrație al SIF Hoteluri a hotărât în luna noiembrie vânzarea hotelului Eurohotel din Baia Mare. Azi, 28 decembrie, compania a anunțat la Bursa de la București că a fost semnată o promisiune de vânzare a hotelului.

„Tranzacția s-a realizat prin negociere directă, pretul final fiind de 2,1 milioane de euro, situându-se peste limita superioară a intervalului de preț estimată prin raportul de evaluare întocmit în conformitate cu cerințele prevăzute în cuprinsul hotărârii nr. 2/21.12.2022 a AGEA SIF Hoteluri S.A”, potrivit anunțului.

Cumpărătorul a plătit un avans de 310.000 de euro, iar diferența de preț va fi plătită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Hotelul pe care compania vrea să-l vândă are trei stele și 64 de camere, un restaurant cu o capacitate de 180 de locuri, bar de zi, cu o capacitate de 46 de locuri, terasă, cu o capacitate de 44 de locuri, două săli conferință cu 220 de locuri, dar și un centru SPA, cu sală de fittness, piscină și saună.

Ce hoteluri a mai vândut SIF Hoteluri

Anul acesta, SIF Hoteluri a mai vândut hotelul DoubleTree by Hilton din Oradea, la prețul de 11 milioane de euro, iar anul trecut a mai vândut hotelul Rusca din Hunedoara.

Compania a raportat pentru primele nouă luni din acest an o cifră de afaceri de 16 milioane de lei, în creștere cu 63% față de aceeași perioadă a anului trecut.

SIF Hoteluri S.A. este holdingul hotelier al SIF Banat-Crișana, listat pe Bursa de Valori București (simbolul bursier CAOR). Compania mai deține: Eurohotel Timișoara, de trei stele și hotelul și autogara Beta din Cluj-Napoca
Te-ar mai putea interesa și
Giorgia Meloni estimează că economia italiană va crește cu 1% în 2026, în linie cu zona euro
Giorgia Meloni estimează că economia italiană va crește cu 1% în 2026, în linie cu zona euro
Premierul Giorgia Meloni se aşteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters, relatează Agerpres. ...
Zelenski spune că este pregătit să-l întâlnească pe Putin la summitul G20 de la Miami, din luna decembrie
Zelenski spune că este pregătit să-l întâlnească pe Putin la summitul G20 de la Miami, din luna decembrie
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir ...
VIDEO Partenerii lui Umbrărescu la „tunelurile urșilor” din Autostrada Lugoj – Deva finalizează un mega-tunel de 3,36 km în Bosnia
VIDEO Partenerii lui Umbrărescu la „tunelurile urșilor” din Autostrada Lugoj – Deva finalizează un mega-tunel ...
Constructorul bosniac Euro - Asfalt, partenerul UMB la "tunelurile urșilor" din Autostrada Lugoj - Deva, finalizează lucrările ...
Dacian Cioloș: Mă angajez să fac publice cheltuielile efectuate de statul român pentru susţinerea campaniei pentru funcţia de secretar general al Francofoniei
Dacian Cioloș: Mă angajez să fac publice cheltuielile efectuate de statul român pentru susţinerea campaniei pentru funcţia ...
Fostul premier Dacian Cioloş, candidatul României pentru funcţia de secretar general al Francofoniei, anunţă că va ...