SIF Muntenia nu a anunţat încă deciziile AGA, deşi procesul verbal a fost finalizat de vineri

Administratorul SIF Muntenia nu a anunţat încă hotărârile din AGA de joia trecută, deşi procesul verebal al şedinţei a fost transmis încă de vineri preşedintelui Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor, pe fondul unei situaţii incerte privind rezultatul votului.
Economica.net - mar, 17 apr. 2012, 12:22
SIF Muntenia nu a anunţat încă deciziile AGA, deşi procesul verbal a fost finalizat de vineri

Potrivit Ziarului Financiar, omul de afaceri Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly, alături de un grup de acţionari, a respins în AGA aprobarea bilanţului pentru anul trecut al SIF Muntenia şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an. El cere administratorului SIF, compania Muntenia Invest, triplarea dividendului pe anul trecut.

AGA a avut loc joi, cu un cvorum de 20,77%, însă administratorul SIF Muntenia, compania Muntenia Invest, menţionează într-o raportare, publicată marţi de Bursa de valori, că nu cunoaşte rezultatul votului întrucât acesta nu a fost comunicat de preşedintele de şedinţă.

„Vineri după-amiază procesul verbal al şedinţei a fost transmis preşedintelui Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor, Marian Dinu, prin email, fax şi, după mai multe încercări, i-a fost înmânat şi personal”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din acţionariatul SIF Muntenia.

Conform unor acţionari prezenţi la AGA, înaintea votului din sala de şedinţă, mai mulţi investitori care au votat prin corespondenţă şi-au modificat votul.

„Au fost unele discuţii în contradictoriu legate de nişte voturi. Taberele erau oarecum echilibrate, iar voturile (voturile transmise prin corespondenţă – n.r.) de la care au pornit discuţiile puteau fi decisive. Când au trecut pe «abţinere», au rămas mai puţine «pentru». O parte dintre cei prezenţi la AGA, inclusiv secretariatul AGA ales de acţionari, spun că propunerile administratorului SIF Muntenia au fost respinse, în timp ce alţii afirmă că propunerile au fost aprobate”, au explicat pentru MEDIAFAX mai multe surse prezente la AGA.

Administratorul SIF Muntenia a propus acţionarilor un dividend brut de 0,081 lei/acţiune, similar celui acordat în 2011. Valoarea totală a dividendelor, de 65,3 milioane lei (14,9 milioane euro), reprezintă peste 99% din profitul net înregistrat anul trecut, de 65,7 milioane lei (15 milioane euro).

Raportat la ultimul preţ al acţiunilor SIF Muntenia, de 0,694 lei, randamentul dividendului brut era de aproape 11,7%.

Pe ordinea de zi a figurat şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede un profit brut în scădere cu aproape 9%, la 76 milioane lei (17,3 milioane euro), şi venituri cu 45% mai mici, de 108,1 milioane lei (24,7 milioane euro), în condiţiile în care societatea va fi mai prudentă în vânzarea unor participaţii. Şi în acest caz rezultatul votului în este încă neclar.

SIF Muntenia a înregistrat anul trecut un profit brut de 83,1 milioane lei (19,6 milioane euro) şi venituri de aproape 197 milioane lei (46,8 milioane euro). Mai mult de o treime din veniturile de anul trecut au provenit din banii încasaţi pe o parte din acţiunile BCR vândute către Erste, acţionarul majoritar al băncii.

Societatea a cedat anul trecut către Erste cea mai mare parte a acţiunilor BCR pe care le deţinea şi a primit în schimb 0,67% din titlurile băncii austriece şi 70,1 milioane lei. În acest an, societatea a cedat şi ultimele acţiuni BCR către Erste, pentru care a primit aproape 53,5 milioane lei. La finalul tranzacţiei, SIF Muntenia deţine aproape 1% din acţiunile Erste.

Grupul de acţionari care s-a opus propunerilor SIF Muntenia controlează peste 10% din acţiunile SIF, potrivit ZF. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu deţine pachete importante, de peste 1% la patru din cele cinci SIF-uri.

Potrivit unor surse din piaţă citate de ZF, Iaciu deţine 2-3% din acţiunile SIF Muntenia.

Acţiunile SIF Muntenia sunt suspendate de miercuri de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA. Cea mai recentă operaţiune cu aceste titluri a fost realizată marţi, când preţul a crescut cu 0,58%, la 0,694 lei. La această cotaţie, capitalizarea societăţii este de 560 milioane lei (128,1 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și concedieri contestate – avocați
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și ...
Pentru angajatori, prevenirea litigiilor de muncă începe cu existența unei documentații interne clare, complete și actualizate, regulamentul intern având un rol esențial în stabilirea......
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Majoritatea legumelor și fructelor de sezon vândute în piețe s-au ieftinit în iunie față de mai, însă sunt și orașe ...
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc la producător și-a mai revenit după luni bune în care a stat sub costurile fermierilor, dar rămâne ...
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție pentru constructorii auto chinezi
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție ...
Producătorii auto chinezi își extind rapid capacitățile industriale din Europa, iar producția anuală a mărcilor chineze ...