SIF Muntenia vrea să acorde dividende suplimentare în valoare de 98,4 milioane lei

Economica.net
08 05. 2012
bvb_60262100

La ultima şedinţă AGA, din aprilie, unii acţionari ai societăţii, printre care omul de afaceri Gheorghe Iaciu, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de profitul mic înregistrat de societatea de investiţii financiare şi faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an. El a cerut administratorului SIF, compania Muntenia Invest, triplarea dividendului pe anul trecut, varianta iniţială fiind de 65,3 milioane lei.

Rezultatul voturilor exprimate în AGA derulată în 12 aprilie a fost neclar imediat după şedinţă, astfel că deciziile AGA au fost anunţate abia după o săptămână. Omul de afaceri Adrian Andrici, acţionar SIF Muntenia şi membru în Consiliul Reprezentanţilor, a contestat AGA, susţinând că hotărârile sunt contrare celor comunicate în şedinţă şi consemnate în procesul verbal de şedinţă.

Dividendul brut propus aprobat în AGA este de 0,081 lei/acţiune, similar celui acordat în 2011. Valoarea totală a dividendelor, de 65,3 milioane lei (14,9 milioane euro), reprezintă peste 99% din profitul net înregistrat anul trecut, de 65,7 milioane lei (15 milioane euro).

Atât timp cât un acţionar contestă la Registrul Comerţului hotărârile AGA, acestea nu se pot aplica fără decizia unui judecător. Tribunalul nu a stabilit încă un termen pentru judecarea cauzei.

Dividendele suplimentare propuse de administratori ar putea fi distribuite începând cu 1 august, cu suportarea de către acţionari a cheltuielilor de distribuire, se arată în convocatorul transmis Bursei.

La şedinţa AGA din 6 iulie, administratorii vor prezenta acţionarilor un nou program de administrare şi vor discuta un buget de venituri şi cheltuieli rectificat pentru acest an.

De asemenea, administratorii supun la vot schimbarea politicii contabile privind înregistrarea ajustărilor de valoare a activelor, prin înregistrarea acestora pe seama conturilor de rezerve şi nu în conturile de cheltuieli, potrivit regulamentelor CNVM.

Grupul de acţionari care s-a opus propunerilor SIF Muntenia controlează peste 10% din acţiunile SIF, potrivit ZF. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu deţine pachete importante, de peste 1%, la patru din cele cinci SIF-uri. Potrivit unor surse din piaţă citate de ZF, Iaciu deţine 2-3% din acţiunile SIF Muntenia.

Titlurile SIF Muntenia au închis sesiunea de luni în scădere cu 0,2%, la 0,7415 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a societăţii de investiţii este de 598,4 milioane lei (136 milioane euro).