SIF Transilvania trece la sistemul dualist de conducere

Acţionarii SIF Transilvania (SIF3) au aprobat trecerea la sistemul dualist de conducere, cu Consiliu de Supraveghere şi Directorat, de la actuala formă de administrare prin Consiliu de Administraţie şi al cărui preşedinte este şi director general al societăţii.
Economica.net - sâm, 20 apr. 2013, 10:24
SIF Transilvania trece la sistemul dualist de conducere

Propunerea a fost aprobată sâmbătă de acţionarii SIF Transilvania într-o adunare generală extraordinară (AGEA), unde au participat investitori care deţin aproximativ 43% din titlurile societăţii.

Pentru trecerea la sistemul dualist de administrare au votat aproape 80% dintre acţionarii prezenţi la AGEA, potrivit unor surse prezente la şedinţă.

SIF Transilvania este administrată încă de la înfiinţare, în 1992, de un Consiliu de Administraţie, compus din şapte membri, cu un mandat de câte patru ani. Administratorii aleg dintre ei un preşedinte al Consiliului de Administraţie, care ocupă şi funcţia de director general al SIF Transilvania, precum şi un vicepreşedinte al Consiliului.

Încă de la înfiinţarea SIF-ului, Mihai Fercală este preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al SIF Transilvania.

Potrivit unui proiect al actului constitutiv al SIF Transilvania, Consiliul de Supraveghere numeşte un directorat format din minim trei membri, cu un mandat de câte patru ani, acesta putând fi reînnoit. Unul dintre cei trei membri ai Directoratului va fi numit preşedinte executiv şi va avea şi funcţia de director general.

Directoratul este compus din directorii executivi ai SIF şi coordonează activitatea de zi cu zi a societății de investiții financiare, în timp ce Consiliul de Supravegere este compus din membrii non-executivi, aleşi de acţionari.

Consiliul de Supraveghere numeşte membrii directoratului, le stabileşte obiectivele şi pachetul salarial. Consiliu are şi dreptul să concedieze membrii Directoratului dacă este cazul.

Acţionarii SIF Transilvania au aprobat sâmbătă şi desfiinţarea reprezentanţelor societăţii deschise în Buzău, Constanţa, Sibiu şi Târgu Mureş.

Ulterior adunării generale extraordinare este convocată şi o adunare generală ordinară pentru alegerea membrilor Consiliului de Supraveghere, votarea dividenelor pe care societatea le va distribui din profitul de anul trecut şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an.

Din datele obţinute de SIF Transilvania de la Depozitarul Central, la finele anului trecut un pachet de 9,77% din acţiuni societăţii era deţinut de 6,83 milioane de persoane care au fiecare mai puţin de 100 de acţiuni. Astfel, 7,02 milioane de români controlau 67,82% din acţiuni, iar 2.029 de persoane fizice străine aveau 0,62%. Firmele şi fondurile de investiţii din România deţineau 17,6% din titluri, iar persoanele fizice străine aveau cumulat 14,58%.

Potrivit celor mai recente raportări transmise Bursei, mai multe fonduri administrate de compania Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, deţin cumulat 5% din acţiunile SIF Transilvania. Tot 5% din acţiunile societăţii sunt deţinute şi de Constantin Frăţilă împreună cu fiica sa Maria Alexandra Frăţilă. Fostul arbitru de fotbal din Divizia A este în conflict de mai mult timp cu conducerea SIF pentru controlul Scut Constanţa, firmă al cărei acţionar majoritar indirect este SIF Transilvania prin intermediul COMCM Constanţa.

Acţiunile SIF Transilvania au încheiat şedinţa bursieră de vineri în creştere cu 0,22%, la 0,6825 lei. La această cotaţie, capitalizarea societăţii de investiţii financiare este de aproape 745,4 milioane lei (170,7 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...