Silaghi despre CFR : Statul se mişcă în economie cu graţia unui elefant în magazinul de porţelan

Economica.net
04 06. 2012
cfr2_07736200

Ovidiu Silaghi a spus, luni, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că, în ce priveşte CFR Călători, „statul nu este un bun gestionar al afacerii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu ştiu cum se întâmplă, dar toate zonele, toate cursele care sunt operate de operatorii privaţi devin brusc rentabile, doar cele operate de Compania CFR Călători, operate doar de stat, sunt nerentabile. Şi chiar dacă dăm porţiuni unui operator privat, care înainte din graficul CFR era foarte prost, brusc devine rentabil. Privatizarea este cea mai bună soluţie. Întotdeauna am fost de părere că statul se mişcă în economie cu graţia unui elefant în magazinul de porţelan. (…) Soluţia este ori un management privat la CFR Călători, ori vânzarea unui pachet de 20-30 la sută din acţiuni, ori concesionarea”, a afirmat Silaghi.

Acesta a adăugat că va analiza ce măsuri se pot lua în cele şase luni de mandat pe care le are.

„Vreţi să îmi cereţi în şase luni ce nu s-a făcut în patru ani? Să vedem ce putem face în şase luni, este totuşi un Guvern învestit pentru şase luni”, a conchis ministrul Transporturilor.

În urmă cu două săptămâni, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, declara că primul manager privat al unei companii de stat va fi numit până la sfârşitul lunii iunie, fără să precizeze la ce societate se referă.

Totodată, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, declara că Guvernul intenţionează să numească directori din mediul privat la mai multe companii decât s-a agreat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). El nu a oferit detalii.

Conform angajamentelor asumate faţă de FMI, companii precum Hidroelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Romgaz, Oltchim, Tarom şi CFR Călători vor fi conduse de manageri privaţi.