Care este cea mai pierdere a unui client al WBS Holding

Cristian Sima a afirmat duminică într-un interviu că cea mai mare pierdere a unuia dintre clienţii firmei sale WBS Holding este de 1,4 milioane de euro şi că i-ar putea rambursa banii pierduţi dacă vinde activele pe care le are, însă susţine că vrea să-şi despăgubească toţi clienţii.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 06:40
Care este cea mai pierdere a unui client al WBS Holding

”Foarte mulţi clienţi nu depun plângere pentru că au încredere că eu mă voi întoarce şi vom ajunge la o înţelegere, decât dacă se duc să facă plângere penală în British Virgin Islands. Eu, într-un colţ, undeva, al minţii mele clar, e că pot să mă refac a treia oară. Unde-s două refaceri, de ce nu m-aş reface şi a treia oară? Şi acum nu m-aş apuca de la zero, pentru că am ceva active, am o structură, am şi o enormă experienţă. În celelalte dăţi am avut un milion, l-am pierdut pe tot, n-aveam pe nimeni, asta e. A doua oară, bun, am pierdut 2,8 milioane, i-am împrumutat, i-am dat în cinci ani înapoi, m-am refăcut”, a declarat Sima într-un interviu acordat jurnalistului Radu Soviani şi transmis de Realitatea TV.

El spune că acum lucrurile sunt un pic mai complicate, iar clienţii trebuie să aibă răbdare, „ceea ce nu au”.

Sima a citit unele pierderi înregistrate de clienţi dintr-o listă, care variau între 2.000 şi 16.000 de euro, şi a afirmat că le-ar putea plăti „destul de repede”, însă „vor sări ceilalţi”.

„În momentul în care mi s-a spus «Ne dai toată avere, ne dai toate WBS-urile, ne dai toate acţiunile la Sibiu, tot, tot, tot ce ai, şi lucrezi pentru noi», oamenii au spus «cu aştia nu ne interesează»”, ori eu nu sunt de principiul ăsta moral «datornici nu mă interesează, merg mai departe, mă interesează un singur datornic, căruia îi pun în braţe tot», chiar dacă el e cel mai mare datornic. Totul se face proporţional”, a adăugat brokerul.

Întrebat care este cea mai mare sumă de recuperat, Sima a afirmat că aceasta este de 1,4 milioane. Potrivit lui Sima, investiţia iniţială a clientului a fost de 1,8 milioane, iar câştigul după şase luni este de „vreo 400 şi ceva de mii”.

Totodată, el a spus că ar putea returna suma respectivă dacă vinde o parte dintre activele pe care le are, însă trebuie să decidă în ce ordine despăgubeşte clienţii. Pierderea totală este de două milioane de euro şi două milioane de dolari, potrivit lui Sima.

„Dacă eu aş fi stat acolo, evident, toţi ar fi fost calmi, le-aş fi spus ce, cum, ce fel, şi bănuiesc că i-aş fi putut lungi. Cel mai bine era să am un milion ca să le dau o parte din bani la fiecare şi să-i calmez, şi s-o pun pe alte baze, să urmăresc zi de zi ce se întâmplă, să nu mai am Sibiul pe cap şi aşa mai departe”, a adăugat Sima.

Sima a susţinut vineri seara într-o emisiune TV, unde a intrat în direct, că este în Reykjavik (Islanda) şi că a plecat de frică din ţară, întrucât i s-ar fi cerut să îşi cedeze toate activele pe care le are după ce a pierdut banii clienţilor săi.

„La sfârşitul lunii septembrie, în ultima vineri, am plecat în Elveţia, pentru că altfel ar fi trebuit să semnez că cedez toate activele. Am multe participaţiuni, case, apartamente… Eu o să vă spun toată povestea. De când am început să scriu, nu v-am spus nicio minciună. Totul se referă la bani şi la putere”, a afirmat el atunci.

El a mai spus că nu poate spune cine i-a cerut să cedeze tot ce are pentru ca apoi „să o poată lua de la capăt”. Întrebat dacă i s-a cerut într-un „mod gansteros”, sau doar pentru acoperirea pierderilor, Sima a spus că este „ceva la limită”.

Totodată, el a negat că ameninţările vin din „plan politic” sau de la concurenţii săi.

Întrebat dacă se simte ameninţat de unii clienţi, el a confirmat. El a mai spus că a avut clienţi „foate puternici şi foarte bogaţi” din România, iar faptul că el se află în Islanda îl face să se simtă mai protejat.

Totodată, Sima a arătat că nu are încredere să intre într-un program de protecţie a martorilor în România.

Până vineri, când a trimis trei scrisori presei, Sima nu mai putuse fi contactat de la 1 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Marii retaileri solicită Guvernului să renunțe la ideea introducerii taxei de solidaritate și să sprijine, în schimb, mediul de afaceri
Marii retaileri solicită Guvernului să renunțe la ideea introducerii taxei de solidaritate și să sprijine, în schimb, ...
AMRCR solicită Guvernului să renunțe la așa zisă “taxă de solidaritate“ și să continue să sprijine mediul de ...
CNAS va implementa proiectele eDES şi SIGMA SMART în colaborare cu STS și ADR
CNAS va implementa proiectele eDES şi SIGMA SMART în colaborare cu STS și ADR
Proiectele eDES şi SIGMA SMART vor fi implementate de către CNAS în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României ...
AFM: Din 13 decembrie începe înscrierea pentru finanțarea instalării de stații de încărcare pentru vehicule electrice
AFM: Din 13 decembrie începe înscrierea pentru finanțarea instalării de stații de încărcare pentru vehicule electrice
Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale care doresc participarea în cadrul Programului "Staţii ...