Simona Bucura-Oprescu: Ministerul Muncii va elabora în perioada următoare Strategia Naţională pentru Economie Socială și peste 400 de standarde ocupaţionale

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va elabora şi implementa în perioada următoare Strategia Naţională pentru Economie Socială, precum şi peste 400 de standarde ocupaţionale, inclusiv pentru economie socială, a anunţat ministrul se resort Simona Bucura-Oprescu, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 03 oct. 2024, 20:54
Simona Bucura-Oprescu: Ministerul Muncii va elabora în perioada următoare Strategia Naţională pentru Economie Socială și peste 400 de standarde ocupaţionale

Aceasta s-a întâlnit joi cu Alexandre Lourie, director internaţional al Groupe SOS, cel mai mare consorţiu de întreprinderi sociale de inserţie din Franţa, din care face parte şi Ateliere Fără Frontiere (AFF).

Conform unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii, în cadrul colaborării dintre MMSS şi SOS se va pune accent în perioada următoare pe dezvoltarea în România a unui incubator pentru antreprenoriatul social, aşa cum sunt şi în alte ţări din UE.

În acest context, ministrul Simona Bucura-Oprescu a anunţat că la nivelul MMSS se are în vedere semnarea unor memorandumuri de înţelegere cu ministerele de profil din Franţa, Italia, similar celui semnat cu Spania, pentru dezvoltarea economiei sociale şi implementarea unor proiecte pilot în acest sens.

De asemenea, ministrul a semnat o recomandare prin care în portofoliul comisarului european pentru Oameni, Competenţe şi Pregătire, Roxana Mînzatu, să fie inclusă şi economia socială.

„Vă felicit şi vă mulţumesc pentru munca pe care o faceţi, deoarece activitatea dumneavoastră este o sursă de inspiraţie pentru bune practici şi politici publice. Îmi doresc ca şi în România să se dezvolte economia socială ca în Franţa, Spania şi Italia unde aceasta generează peste 10% din PIB. Vom elabora şi implementa în perioada următoare Strategia Naţională pentru Economie Socială şi vom elabora peste 400 de standarde ocupaţionale, inclusiv pentru economie socială. Mi-aş dori ca MMSS să devină Ministerul Muncii şi Dezvoltării Sociale prin cele mai adecvate politici publice de investiţii, formare, ocupare şi asistenţă socială”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

Ea a adăugat că MMSS va continua să colaboreze cu AFF pentru o mai bună inserţie a persoanelor vulnerabile şi dezvoltarea întreprinderilor de economie socială din România.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...