Simtel a înregistrat pierderi în primul trimestru din 2026, în ciuda creșterii cifrei de afaceri cu 91%

19 05. 2026
mihai-tudor simtel

Veniturile din activitatea curentă (cifra de afaceri) au ajuns la 152,1 milioane de lei, în creștere cu 93% față de primul trimestru din 2025, ceea ce corespunde unui grad de realizare de 103% comparativ cu nivelul bugetat pentru primul trimestru al acestui an.

În primul trimestru din 2026, Grupul a generat o EBITDA de 0,6 milioane de lei, comparativ cu 8,7 milioane de lei în aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce pierderea netă consolidată a fost de 3,8 milioane de lei, comparativ cu un profit net consolidat de 5,8 milioane de lei în primele trei luni ale anului trecut.

Evoluția profitabilității a fost influențată de particularitățile portofoliului de proiecte EPC aflate în execuție, de fazele de implementare și calendarul de recunoaștere a marjelor aferente acestora, precum și de implementarea strategiei comerciale orientate către prelungirea și reofertarea contractelor pentru clienții existenți care a implicat ajustări temporare ale marjelor comerciale în segmentul de furnizare a energiei. Cu toate acestea, rezultatele înregistrate în primul trimestru al anului 2026 au fost, la nivel general, în linie cu direcția avută în vedere în Bugetul de Venituri și Cheltuieli al grupului pentru această perioadă.

„Primul trimestru al anului 2026 reflectă continuarea strategiei noastre de dezvoltare accelerată și consolidarea poziției Grupului Simtel pe segmentele-cheie de activitate. Creșterea puternică a veniturilor a fost susținută în principal de extinderea activității de furnizare și comercializare de energie, dar și de continuarea implementării proiectelor EPC aflate în portofoliu.

În același timp, profitabilitatea trimestrului a fost influențată temporar de structura proiectelor aflate în execuție, de condițiile meteorologice din perioada analizată, care au afectat ritmul lucrărilor în teren, precum și de strategia comercială adoptată în segmentul de vânzare energie, orientată către consolidarea portofoliului de clienți existenți prin prelungirea contractelor ajunse la scadență. Continuăm să ne concentrăm pe extinderea activității pe segmentele strategice ale Grupului, dezvoltarea portofoliului propriu de proiecte și consolidarea prezenței noastre pe piața energiei regenerabile, într-un context în care vedem în continuare oportunități semnificative de creștere pe termen mediu și lung”, a declarat Mihai Tudor (foto), CEO al grupului Simtel.

Din perspectiva segmentelor operaționale, segmentul Vânzare Energie a avut cea mai mare contribuție la veniturile consolidate ale Grupului în primele trei luni ale anului 2026, generând venituri de 113,5 milioane de lei, în creștere cu 165% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și reprezentând 122% din nivelul bugetat pentru T1 2026. Evoluția segmentului reflectă creșterea activității de furnizare de energie electrică și majorarea volumelor tranzacționate în perioada analizată.

Segmentul Proiecte EPC a generat venituri de 36,4 milioane de lei, în creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului anterior, pe fondul continuării implementării proiectelor aflate în derulare, reprezentând 70% din nivelul bugetat pentru T1 2026. Segmentul Alte activități a contribuit cu venituri de 2,2 milioane de lei (+34% față de aceeași perioadă a anului 2025), reprezentând 122% din nivelul bugetat pentru această perioadă.

La nivel operațional, în primul trimestru din 2026, Grupul a avut în implementare proiecte de centrale fotovoltaice cu o capacitate de 173 MWp comparativ cu 137 MWp în primul trimestru din 2025 și proiecte de stocare a energiei electrice cu o capacitate de 381 MWh față de 1MWh în aceeași perioadă a anului trecut. În zona de operare și mentenanță, Grupul avea în administrare centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de 474 MWp comparativ cu 455 în primele trei luni ale anului trecut și sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate totală de 2 MWh față de 1MWh în primul trimestru din 2025. Totodată, în primele trei luni din 2026, Grupul a generat o producție de 7,5 GWh de energie electrică, comparativ cu 0,5 GWh în aceeași perioadă a anului trecut, a vândut 170,4 GWh de energie electrică, față de 55,1 GWh în T1 2025, precum și 30,3 GWh de gaze naturale.

„Rezultatele financiare din primul trimestru al anului 2026 trebuie analizate în contextul specific al etapelor de dezvoltare și implementare ale proiectelor aflate în execuție. Deși profitabilitatea operațională a fost temporar afectată de comprimarea marjelor în segmentul de furnizare energie și de creșterea costurilor operaționale directe, veniturile consolidate au depășit nivelul bugetat pentru această perioadă, ceea ce confirmă menținerea unui nivel ridicat al activității Grupului. În același timp, am continuat investițiile în dezvoltarea portofoliului propriu de proiecte și în consolidarea activităților operaționale, menținând o structură financiară adecvată etapei actuale de dezvoltare și o abordare prudentă în gestionarea capitalului și a resurselor Grupului”, a declarat Mihai Velicu, CFO al Grupului Simtel.

Pentru anul 2026, grupul urmărește continuarea dezvoltării activităților din domeniul energiei regenerabile, prin implementarea proiectelor EPC și de stocare aflate în portofoliu, consolidarea activității de furnizare și comercializare a energiei, precum și creșterea contribuției proiectelor proprii de producție de energie la rezultatele consolidate ale Grupului. În 2026, conform Bugetului de Venituri și Cheltuieli, Grupul Simtel vizează, la nivel consolidat, venituri din exploatare de aproximativ 911 milioane de lei, EBITDA de aproximativ 71 milioane de lei și un profit net de circa 33 de milioane de lei.

Simtel este un grup de tehnologie, inginerie și inovare, cu origini românești, prezență internațională și o viziune globală. Grupul oferă companiilor și organizațiilor soluții complete și ecosisteme integrate, de la consultanță, autorizare, proiectare, inginerie și construcție, până la mentenanță, operare, măsurare, control și furnizare de energie. Expertiza 360° a grupului acoperă domeniul centralelor fotovoltaice, al telecomunicațiilor, al sistemelor de stocare a energie, dar și dezvoltarea de platforme software și automatizarea proceselor robotice, în vederea optimizării tuturor resurselor și creșterea eficienței. Simtel Team este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL.