Simtel raportează venituri de 98,1 milioane de lei pentru primul semestru din 2024, în scădere cu 20%

Grupul de inginerie și tehnologie Simtel a ânregistrat, la nivel consolidat, venituri operaționale de 98,1 milioane de lei în primul semestru din 2024, în scădere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 6 milioane de lei, în scădere cu 9% comparativ cu primele șase luni din 2023, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mar, 10 sept. 2024, 20:10
Simtel raportează venituri de 98,1 milioane de lei pentru primul semestru din 2024, în scădere cu 20%

Scăderile înregistrate la nivelul primelor șase luni din 2024 sunt determinate de tranziția efectuată de companie în acest an către proiecte de dimensiuni mult mai mari, cu o dinamică diferită a implementării, ceea ce se transpune prin generarea de încasări în partea a doua a anului, pe măsura închiderii și facturării proiectelor către beneficiari.

„Primul semestru al anului a continuat să fie unul dinamic pentru activitatea noastră, în contextul în care am făcut pași importanți în direcția proiectelor de dimensiuni mari, cu un impact semnificativ pe termen lung. Această tranziție către proiecte mai complexe și de anvergură este esențială pentru consolidarea poziției Simtel pe piața energiei regenerabile, asigurându-ne că putem răspunde cerințelor în creștere ale sectorului și ale clienților noștri. Deși veniturile raportate pentru primele șase luni reflectă temporar o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, suntem încrezători că rezultatele finale din acest an vor confirma beneficiile abordării noastre. Implementarea proiectelor de dimensiuni mult mai mari și diversificarea liniilor de business, alături de expansiunea portofoliului de parcuri fotovoltaice și de stocare a energiei, ne oferă o bază solidă pentru dezvoltarea viitoare. Prin urmare, continuăm misiunea de a dezvolta proiecte sustenabile, care să contribuie la tranziția către un sistem energetic mai verde și mai eficient, în beneficiul tuturor părților interesate”, a declarat Mihai Tudor (foto), CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.

La nivelul veniturilor operaționale, GES Furnizare SRL, entitate în care Simtel Team S.A. deține o participație de 62%, a generat în primul semestru din 2024 venituri operaționale în valoare de 14,5 milioane de lei, o creștere remarcabilă având în vedere că 2024 este primul an de funcționare al companiei. De asemenea, în S1 2024, Simtel Solar SRL, entitate din Republica Moldova, deținută integral de Simtel S.A., a generat venituri de 6,5 milioane de lei, pe fondul închiderii în prima jumătate a anului a unor proiecte începute în 2023.

În ceea ce privește veniturile operaționale generate în S1 2024 de celelalte entități din cadrul grupului, Simtel Team S.A a generat venituri operaționale de 79 de milioane de lei, ANT Power Energy SRL – 4,7 milioane de lei, Agora Robotics SRL – 1,6 milioane de lei, iar Custom Software Solutions – 125.000 de lei.

În primul semestru din 2024 și ulterior acestei perioade, Simtel a semnat două contracte semnificative în valoare de 19 milioane de euro (în cadrul unei asocieri în care Simtel deține 50% din beneficii și pierderi), respectiv, 66 de milioane de lei, pentru construirea de centrale electrice fotovoltaice. De asemenea, ulterior finalizării centralei fotovoltaice proprii de la Salonta, cu o capacitate instalată de 5,35 MWp DC (putere maximă la nivelul panourilor), Simtel a semnat un contract de tip PPA (Power Purchase Agreement) cu GES Furnizare SRL (GES), entitate din grupul Simtel, prin care va livra către GES o cantitate anuală de energie electrică de 6.500 MWh. Această energie va fi ulterior furnizată de către GES clienților finali din portofoliu.

În ceea ce privește stadiul proiectelor privind parcurile fotovoltaice proprii, în primele șase luni din 2024, Simtel a achiziționat două proiecte aflate în stadiul de gata de construcție, Salonta și Iacobeni. Parcul fotovoltaic din Salonta este deja implementat, iar pentru cel din Iacobeni, cu o capacitate instalată planificată de 5,38 MWp DC, compania estimează că va fi implementat pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie 2024. În prezent, Simtel deține șapte proiecte de parcuri fotovoltaice, care la momentul finalizării vor avea o putere instalată totală de peste 80 MWp și vor genera anual o producție de peste 107 GWh.

În paralel cu implementarea parcurilor fotovoltaice proprii, Simtel a început și dezvoltarea unui portofoliu de parcuri de stocare a energiei, prin care urmărește consolidarea poziției în domeniul energiei regenerabile, aceste parcuri reprezentând un element esențial în tranziția către un sistem energetic sustenabil și eficient. În prezent, Simtel deține și dezvoltă patru parcuri de stocare a energiei cu o capacitate totală de peste 90 MWp. Compania estimează că o parte dintre acestea vor fi implementate în a doua parte a anului 2025 și pe parcursul anului 2026. Stocarea energiei permite echilibrarea fluctuațiilor inevitabile în producția de energie din surse regenerabile, asigurând o alimentare constantă și stabilă în rețea. Aceasta contribuie la creșterea fiabilității furnizării de energie, precum și la optimizarea costurilor pe termen lung, prin posibilitatea de a folosi energia în momentele în care cererea pentru energie este la un nivel extrem de ridicat.

În primul semestru din 2024, Agora Robotics, entitate în care Simtel deține o participație de 51%, a lansat în versiune comercială primul robot autonom industrial dezvoltat și produs în România sub denumirea Sweep. Robotul este destinat curățării podelelor dure cu aplicabilitate în depozite, fabrici, hoteluri, spații comerciale, gări, aeroporturi, spitale etc. În România, suprafața estimată a acestor spații depășește 16 milioane de metri pătrați. Agora Robotics vizează ca până la finalul anului curent să vândă primii astfel de roboți pe piața locală. Planul conducerii Agora Robotics este ca din 2025, robotul Sweep să fie vândut și la nivel internațional.

Simtel Team este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 12 august 2024 și se tranzacționează sub simbolul SMTL.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s a înrăutățit perspectiva de rating a Volkswagen la negativă. O nouă retrogradare este posibilă pentru constructorul auto german
Moody’s a înrăutățit perspectiva de rating a Volkswagen la negativă. O nouă retrogradare este posibilă pentru ...
Agenţia de evaluare financiară Moody's a înrăutăţit perspectiva atribuită ratingului grupului german Volkswagen AG de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este......
Agroland Agribusiness achiziționează o platformă agro-industrială pentru semințe și cereale în județul Mehedinți, pentru care a plătit 2 milioane de lei
Agroland Agribusiness achiziționează o platformă agro-industrială pentru semințe și cereale în județul Mehedinți, ...
Agroland Agribusiness (BVB: AAB), companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea ...
Ministerul Finanțelor: 82% dintre contribuabili au achitat la timp obligaţiile fiscale în prima jumătate a anului 2024
Ministerul Finanțelor: 82% dintre contribuabili au achitat la timp obligaţiile fiscale în prima jumătate a anului 2024
82% dintre contribuabili au achitat la timp obligaţiile fiscale în prima jumătate a anului 2024 şi vor primi o bonificaţie ...
Banca Națională a Italiei prognozează o creștere economică de 0,8% pentru acest an și de 0,9% în 2025
Banca Națională a Italiei prognozează o creștere economică de 0,8% pentru acest an și de 0,9% în 2025
Banca Centrală a Italiei se aşteaptă la o creştere a economiei ţării de 0,8% în 2024 şi de 0,9% în 2025, sub nivelul ...