Simtel Team pune fotovoltaice de 4,5 MW pentru Carmistin, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agroalimentară din România

24 06. 2022
fotovoltaice acoperis

Centralele fotovoltaice vor fi proiectate și construite de Simtel Team în cadrul a 18 locații care aparțin Grupului Carmistin.

Acestea vor avea o putere instalată de 4,5 MWp, aproximativ 10.500 panouri fotovoltaice. În primul an de funcționare, energia produsă va fi de 5.400.000 KWh și va reduce emisiile de dioxid de carbon în atmosferă cu aproximativ 3.300 tone pe an.

În cadrul acestui proiect, Simtel Team va fi responsabilă de lucrările de inginerie, proiectare, achiziții echipamente și materiale, montaj, testare și punere în funcțiune a centralelor fotovoltaice. După finalizarea lucrărilor, compania va asigura mentenanța panourilor fotovoltaice, ce presupune monitorizarea 24/7, remedieri corective de orice tip realizate în 24 de ore și revizii anuale pentru a preveni apariția oricăror altor potențiale situații neplăcute în viitor.

„Contextul de piață în care ne aflăm, marcat de tot mai multe evenimente cu impact economic, precum creșterea prețurilor la energie, războiul din Ucraina și creșterea continuă a inflației, determină tot mai multe companii să se îndrepte spre implementarea unor soluții de energie verde. În cadrul Simtel, deținem toate resursele necesare pentru a veni în sprijinul companiilor care doresc să efectueze tranziția la energie verde prin instalarea de centrale electrice fotovoltaice.

Mulțumim Grupului Carmistin pentru încrederea acordată echipei noastre în realizarea acestui proiect. Rămânem dedicați misiunii noastre de a transforma energia verde într-o prioritate pentru România și susținem puternic protejarea mediului înconjurător prin eficientizarea consumului de energie la nivelul companiilor de toate dimensiunile,” a declarat Iulian Nedea, cofondator și CEO al Simtel Team.

În primul trimestru din 2022, Simtel Team a realizat o cifră de afaceri de 9,7 milioane de lei, o creștere cu 57% față de aceeași perioadă a anului trecut și un profit net de 0,29 milioane de lei. În această perioadă, divizia de energie verde a avut cea mai mare contribuție la cifra de afaceri, 80%, aproximativ 7,7 milioane de lei. La finalul T1 2022, compania avea semnate contracte ce vizează instalarea de centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 17 MWh. De asemenea, Simtel are contracte semnate cu 63 de clienți ce însumează  aproximativ 5 MWp și care au contracte de finanțare aprobată prin proiectul guvernamental Electric UP. În prezent, sunt în curs de implementare alți 9 MWp, contracte semnate la finalul anului 2021 cu companii din diverse industrii, precum Fan Courier, Penny Market (Grup REWE) și Kaufland.

Simtel Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL și operează în 3 domenii de activitate – telecomunicații, energie regenerabilă și automatizări industriale.

Înființat în anul 2000 de familia Paraschiv, Grupul Carmistin este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agribusiness și de procesare a cărnii din România, cu peste 20 de companii grupate în patru divizii de producție: pui, porc, vită și agricultură.

Totodată, este unul dintre puținele holdinguri agricole care integrează în proporție de 90% lanțul de producție agro-zootehnic, începând de la cultivarea cerealelor, producția de furaj, creșterea animalelor (pui, porc, vită) până la abatorizare, procesare și distribuție de produse și preparate din carne (inclusiv în rețeaua proprie de retail).

Activitatea grupului se întinde peste 5.000 de ha de teren agricol pe care sunt cultivate cereale, o Fabrică de Nutrețuri Combinate, 3 unități de depozitare cereale, 18 ferme de pasăre, 2 abatoare, 7 ferme de creștere suine și una de creștere a bovinelor, dar și o rețea de 36 de magazine proprii.