Sindicaliştii de la metrou pichetează, astăzi şi mâine, sediul Guvernului

Membrii Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) vor picheta, miercuri şi joi, între orele 12,00 - 13,45, sediul Guvernului, pentru a protesta împotriva intenţiei autorităţilor de a trece metroul bucureştean în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Economica.net - mie, 11 iun. 2014, 05:09
Sindicaliştii de la metrou pichetează, astăzi şi mâine, sediul Guvernului

Sindicaliştii solicită, totodată, reanalizarea contractului de mentenanţă încheiat cu societatea Alstom Transport, soluţionarea stării de curăţenie de la metrou, respectarea prevederilor Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta în data de 25 septembrie 2013 şi a prevederilor CCM – Metrorex în vigoare privind acordarea unei creşteri salariale direct proporţionale cu rata inflaţiei, ţinând cont de faptul că fondul de salarii Metrorex nu a mai crescut pe peste 5 ani, iar salariaţii au renunţat de bună voie la unele facilităţi financiare prevăzute în contractul de muncă, dar şi finanţarea – în continuare – a activităţii Clubului Sportiv Metrorex.

‘Nesoluţionarea acestor principale revendicări va conduce la continuarea luptei sindicale prin diverse acţiuni organizate în conformitate cu legea, inclusiv prin declanşarea grevei generale imediat ce actualul contract colectiv de muncă îşi va înceta aplicabilitatea’, afirmă sindicaliştii.

Te-ar mai putea interesa și
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei,......
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi ...
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...