Sindicaliştii din CFR anunţă declanşarea conflictului de muncă

Economica.net
02 10. 2015
1351172609cfr_tren_special__aeroport_otopeni_mr_5_31078400

În 30 septembrie a încetat valabilitatea acordurilor colective înregistrate la cele trei unităţi de cale ferată – CNCF CFR SA, SNTFM CFR Marfă SA şi SNTFC CFR Călători SA -, fără a se realiza consensul în ceea ce priveşte încheierea noilor contracte colective de muncă cu valabilitate de la 1 octombrie 2015, au arătat, vineri, şase federaţii sindicale din domeniul feroviar, într-un comunicat de presă.

„Având în vedere faptul că reprezentanţii administraţiilor feroviare angajaţi în procesul de negociere nu au asumat semnarea contractului colectiv de muncă cu soluţionarea revendicărilor formulate de organizaţiile noastre, reprezentanţii sindicali nu au semnat contractul colectiv de muncă şi nici vreun alt acord colectiv”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Sindicaliştii spun că deşi în cursul ultimilor patru luni au iniţiat demersuri, însoţite de nenumărate adrese oficiale, la factorii decizionali, participând la toate întâlnirile de analiză organizate la nivelul Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii, Companiei Naţionale de Căi Ferate, Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă şi Societăţii Naţionale Feroviare de Transport Feroviar de Călători, până în 30 septembrie au primit doar promisiuni şi asigurări că problemele vor fi rezolvate.

„Ministrul Transporturilor şi-a arătat disponibilitatea de a găsi soluţii la revendicările noastre, însă deocamdată nu pare să existe suficientă voinţă politică la nivelul Guvernului. În aceste condiţii, în cursul zilei de 1 octombrie 2015, organizaţiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar au notificat în mod oficial conducerile celor trei unităţi feroviare despre existenţa premiselor declanşării conflictului de muncă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 62/2011 – Legea dialogului social, aceasta fiind prima etapă prevăzută de lege”, se mai arată în comunicat.

Revendicările federaţiilor sindicale vizează semnarea contractului colectiv de muncă, creşterea salariilor cu cel putin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.

Sindicaliştii mai solicită şi promovarea şi aprobarea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind Statutul personalului feroviar.