Sindicaliştii din Poşta Română pichetează miercuri sediul central al companiei

Economica.net
26 10. 2016
sediu_central_21392700

‘Membrii Comitetului Executiv nu acceptă ca singura soluţie pentru majorarea salariului să o reprezinte concedierea salariaţilor. Comitetul executiv consideră că directorul general şi directorii CNPR sunt obligaţi de atribuţiile pe care le au, dar şi de salariile foarte foarte mari şi de indemnizaţiile de conducere, la fel de mari, să crească veniturile companiei pentru a face posibile şi majorarea salariilor şi investiţii sau să îi lase pe alţii’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Matei Brătianu.

Acesta a precizat că datoria creşterii veniturilor este şi a Consiliului de Administraţie al Poştei Române.

În acest context, Brătianu a anunţat că sindicaliştii vor organiza miercuri o acţiune de pichetare a sediului central al companiei, începând cu ora 10:00.

În replică, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu, a anunţat că intenţionează ca, în cursul zilei de miercuri, să îi invite la discuţii pe reprezentanţii sindicaliştilor.

În data de 27 septembrie, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a organizat o acţiune de protest solicitând majorarea salariului cu 200 de lei. Aceştia au ameninţat cu încetarea lucrului la începutul lunii noiembrie în cazul în care cererea lor nu va fi soluţionată. Majorarea salarială solicitată de 200 de lei brut însemna un efort pentru companie de 5 milioane de lei lunar.

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, nefiind o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Poşta Română rămâne compania cu cea mai mare cifră de afaceri din acest sector de activitate, dar şi cel mai mare angajator din România, cu puţin peste 25.000 de angajaţi.