Sindicaliștii din sănătate consideră ca fiind abuzivă obligarea cadrelor medicale nevaccinate dar care au avut COVID-19 să se testeze periodic

Autorităţile comit un abuz atunci când obligă lucrătorii din sănătate care sunt imunizaţi să se testeze periodic pe cheltuiala lor, potrivit unui comunicat al Federaţiei Federaţia "Solidaritatea Sanitară", relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 03 iul. 2021, 14:52
Sindicaliștii din sănătate consideră ca fiind abuzivă obligarea cadrelor medicale nevaccinate dar care au avut COVID-19 să se testeze periodic

Sindicatul solicită tuturor instituţiilor statului să înceteze abuzurile asupra lucrătorilor din sănătate care au dobândit imunitate în urma infectării cu SARS-CoV-2.

„Abuzul îl constituie declaraţiile oficiale şi prevederile Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), actualizată în data de 02.07.2021 (p. 9). După ce de-a lungul întregii pandemii COVID-19 INSP-ul şi responsabilii de coordonarea acţiunilor împotriva pandemiei din Guvern au ratat evidenţa corectă a profesioniştilor din sănătate infectaţi, a celor decedaţi şi a celor vaccinaţi, acum aceste instituţii devin sursa unui abuz la adresa acestei categorii de lucrători”, spun sindicatele din sănătate.

În discuţie sunt următoarele erori existente în documentul amintit anterior: nerecunoaşterea imunităţii dobândită de lucrătorii din sănătate în urma infectării cu SARS-CoV-2, dovedită de existenţa anticorpilor; utilizarea testării periodice ca formă implicită de obligare la vaccinare; tratamentul discriminatoriu al lucrătorilor din sănătate; sarcina probei şi costurile dovezilor sunt atribuite în mod greşit angajaţilor; prevederile în discuţie vizează extinderea/menţinerea afacerilor privind testarea pe seama lucrătorilor din sectorul public de sănătate.

„Analiza de ansamblu a situaţiei arată că autorităţile confundă mijloacele cu scopurile: principalul scop al acestei categorii de demersuri epidemiologice îl constituie obţinerea imunităţii împotriva SARS-CoV-2, vaccinarea fiind unul dintre mijloacele de atingere a acestui scop. Cu alte cuvinte, vaccinarea trebuie utilizată pentru a obţine imunitatea atunci când aceasta lipseşte, nu pentru a înlătura dubiile autorităţilor sau a utiliza cu orice preţ vaccinurile deja achiziţionate. Atunci când lucrătorii din sănătate care au deja imunitate ajung să fie obligaţi de facto la a se vaccina, cum se întâmplă prin aceste măsuri anunţate de autorităţi, costurile derivate din limitele cunoaşterii şi riscurile aferente lor sunt plasate în sarcina lucrătorilor din sănătate aflaţi în aceste situaţii”, se mai arată în comunicat.

Citește și: https://www.economica.net/ioana-mihaila-probabil-ca-vom-impune-personalului-sanitar-nevaccinat-sa-se-testeze-periodic-pe-cheltuiala-proprie_517784.html

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” sprijină vaccinarea lucrătorilor din sănătate.

„Nu sprijinim însă utilizarea cu orice preţ a vaccinurilor. Vaccinarea este soluţia corectă pentru a obţine imunitatea atunci când aceasta lipseşte”, au completat sindicaliştii.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a atras atenţia guvernanţilor în urmă cu mai multe luni asupra procentului real al lucrătorilor din sănătate vaccinaţi, asupra erorilor din campania de vaccinare, asupra soluţiilor de stimulare a vaccinării acestei categorii de profesionişti şi asupra necesităţii de a constata că lucrătorii care au trecut printr-un episod de infecţie cu SARS-CoV-2 trebuie consideraţi imunizaţi.

Monitorizarea corectă a numărului de lucrători din sănătate infectaţi, făcută (doar de) Federaţia „Solidaritatea Sanitară” în cadrul Platformei de monitorizare a lucrătorilor din sănătate infectaţi, este un instrument util pentru a identifica situaţia reală a imunităţii lucrătorilor din sănătate împotriva SARS-CoV-2.

„Principala cauză a ratării ţintelor U.E. de vaccinare a lucrătorilor din sănătate o constituie refuzul de a demara o campanie în rândul lucrătorilor din sănătate. O întrebare retorică poate evidenţia incoerenţa şi incompetenţa responsabililor de coordonarea vaccinării: Cum pot fi obligaţi la testare lucrătorii din sănătate nevaccinaţi dacă autorităţile din România declarau în urmă cu 5 săptămâni că 96,3% au fost vaccinaţi deja cu ambele doze, procentul celor vaccinaţi cu cel puţin o doză fiind de 102,6%?! Răspunsul la această întrebare este suficient de unul singur pentru a justifica necesitatea unor demisii: autorităţile din România au comunicat date eronate, din dorinţa de a raporta cu orice preţ atingerea obiectivelor. Eşecul atingerii ţintelor de vaccinare nu trebuie decontat de către lucrătorii din sănătate (prin obligarea la vaccinare a celor care au deja imunitate şi prin obligarea lucrătorilor din sănătate nevaccinaţi la plata unor teste inutile), ci de cei responsabili de coordonarea acestei campanii de vaccinare şi de garantarea reuşitei ei”, se mai arată în comunicat.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” le recomandă în continuare tuturor lucrătorilor din sănătate care nu au imunitate împotriva SARS-CoV-2 să se vaccineze.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...