Sindicaliştii se opun disponibilizărilor anunţate de Uzina Soda

Sindicaliştii din cadrul singurei societăţi comerciale din România care mai produce sodă calcinată, CIECH Sodă România, au anunţat luni că se pregătesc de proteste la începutul lunii aprilie, fiind nemulţumiţi de intenţia conducerii companiei de a concedia aproximativ 100 de salariaţi ai uzinei de la Râmnicu Vâlcea.
Economica.net - lun, 25 mart. 2019, 18:01
Sindicaliştii se opun disponibilizărilor anunţate de Uzina Soda

Liderul sindicatului „Sodistul”, Adrian Mugioiu, a precizat în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Vâlcea că aceste disponibilizări pun în pericol funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor din uzina de sodă şi implicit securitatea în muncă a angajaţilor care vor rămâne să lucreze aici. El i-a cerut prefectului să medieze acest conflict de muncă.

„Dacă planul de concediere propus de conducerea societăţii va fi pus în practică, funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor din societate va fi grav afectată. Ne putem aştepta oricând la riscuri care să pună în pericol securitatea, sănătatea şi chiar viaţa salariaţilor rămaşi. Vă pot spune că în 2007, când CIECH a preluat Uzina de Sodă Govora, aveam 1.100 de angajaţi şi făceam în jur de 240.000 de tone de sodă pe an. În 2018, la sfârşitul anului, am făcut 540.000 de tone cu un număr de 588 de salariaţi. CIECH de când a venit a fost interesată doar de profit. A reduce numărul de salariaţi înseamnă clar că viitorul societăţii va fi în pericol”, a afirmat sindicalistul.

În replică, directorul general al companiei, Witold Urbanowski, a susţinut că planul de concedieri a fost făcut cu respectarea normelor legale de siguranţă în muncă, în prezent compania fiind în negocieri cu CET Govora pentru reînnoirea contractului de furnizare a aburului industrial, contract ce expiră la sfârşitul acestei luni.

„Ceea ce am subliniat prin notificarea trimisă sindicatelor, ITM şi AJOFM sunt măsuri ca să evităm adâncirea pierderilor pe care le avem deja. Am încercat să rezistăm în condiţiile unui anumit preţ pentru primul trimestru şi nu am reuşit. Suntem pe pierdere şi dacă mai vine şi lipsa aburului… Avem responsibilitatea salvării fabricii”, a declarat Urbanowski.

Compania poloneză CIECH Sodă România a anunţat săptămâna trecută, printr-un comunicat de presă, că va reduce cu aproximativ 20% personalul de la Râmnicu Vâlcea, ca urmare a majorării, de la 1 ianuarie anul acesta, a preţului la aburul industrial şi a intenţiei CET Govora, furnizorul acestuia, de a reduce, din luna mai, cu 20% cantitatea de agent termic livrată către CIECH.

Uzina de Sodă Govora a fost înfiinţată în 1959, fiind prima unitate de producţie a actualei Platforme Chimice din Râmnicu Vâlcea. În 2006, aceasta a fost preluată de polonezii de la CIECH Chemical Group, care în prezent controlează mai mult de 90% din acţiuni. Înainte de venirea polonezilor, societatea s-a aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, prin intermediul CET Govora şi a urmat privatizării dezastruoase făcută cu fraţii Cristescu în 2002. Din 2015, Uzina de Sodă Govora şi-a schimbat denumirea în SC CIECH Soda România SA.

Ultima restructurare de personal la Râmnicu Vâlcea a avut loc în 2013, când au fost concediaţi aproximativ 200 de salariaţi, în prezent, numărul acestora fiind de circa 600.

Te-ar mai putea interesa și
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Din insulele Baleare şi până în Canare, din Barcelona până la Malaga, manifestaţiile ostile supraturismului se înmulţesc în Spania, a doua mare destinaţie turistică mondială, obligând......
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Contrele dintre șefii grupului Stellantis și autoritățile din Italia au dus la o situație în premieră pe piața auto ...
UNSAR: 7 din 10 români, conştienţi că numărul accidentelor şi despăgubirile plătite în baza RCA influenţează costul poliţelor – studiu
UNSAR: 7 din 10 români, conştienţi că numărul accidentelor şi despăgubirile plătite în baza RCA influenţează costul ...
Aproape 7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza ...
MApN: Trei aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze vor fi aduse la baza de la Borcea
MApN: Trei aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze vor fi aduse la baza de la Borcea
Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze vor fi puse la dispoziţia Centrului european ...