Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor ameninţă cu proteste şi acţiuni în justiţie

Economica.net
29 07. 2017
inchisoare_7643322_07136600_15644300

„Începem cu o campanie de informare a publicului în legătură cu prea multele probleme ale sistemului penitenciar şi inexistenta implicare a şefilor de la justiţie şi penitenciare, continuăm cu acţiuni administrative şi în justiţie pentru a apăra şi promova drepturile şi interesele angajaţilor din penitenciare. Între timp, facem proteste în faţa penitenciarelor, a ANP şi a MJ, aşa cum am mai făcut. Nu ne oprim aici. Îi lovim şi acolo unde-i doare mai mult decât la imagine, refuzăm să mai facem ore suplimentare şi alte atribuţii decât cele specifice funcţiilor ocupate”, anunţă FSANP pe site-ul federaţiei, potrivit Mediafax. 

Sindicaliştii susţin că rămân deschişi dialogului.

Într-un comunicat transmis vineri, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţinea că Guvernul blochează investiţiile în infrastructura penitenciarelor, „crescând deficitul de personal şi impunând modificări de legislaţie fără o minimă evaluare prealabilă de impact”.

„Însuşi ministrul justiţiei, domnul Tudorel Toader, se dovedeste a fi neinteresat de rezolvarea problemelor din penitenciare, în ciuda faptului că organizaţiile sindicale din penitenciare i-au semnalat în repetate rânduri situaţia extrem de dificilă. Conform Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul se pregăteşte să ciuntească încă o dată bugetul penitenciarelor cu suma de 57 de milioane de lei la proxima rectificare bugetară, în condiţiile în care în anul 2017, bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost deja redus cu suma de 127 de milioane de lei faţă de anul precedent, în pofida repetatelor declaraţii politice îngrijorate de condiţiile din penitenciare”, transmit sindicaliştii.