Sindicatele din Educaţie au anunţat boicotarea începutului de an şcolar; pichetare şi marş de protest în Bucureşti

Sindicatele din Educaţie au anunţat că luni vor boicota începutul de an şcolar, vor picheta sediul Executivului şi vor organiza un marş de protest până la Palatul Cotroceni.
AGERPRES - D, 07 sept. 2025, 16:05
Sindicatele din Educaţie au anunţat boicotarea începutului de an şcolar; pichetare şi marş de protest în Bucureşti

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’, în semn de revoltă faţă de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional ce provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 pichetarea sediului Guvernului României, urmată de un marş de protest până la Palatul Cotroceni”, au anunţat sindicaliştii într-un comunicat transmis presei.

Ei susţin că acţiunile celor trei federaţii sindicale urmăresc să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi asupra faptului că salariaţii din educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învăţământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educaţiei.

„Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul şcolii, noi, profesorii, vom ieşi în stradă pentru viitorul educaţiei şi pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiţii mai bune în desfăşurarea actului educaţional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educaţia pe care o oferim”, se arată în comunicat.

Potrivit sindicaliştilor, măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învăţământului prin Legea 141/2025 vor avea „un cost mult mai mare” pe termen mediu şi lung, afectând direct calitatea educaţiei, statutul profesional şi social al angajaţilor din învăţământ, precum şi viitorul beneficiarilor primari.

„Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învăţământul şi cercetarea din România să fie în continuare subfinanţate şi desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanţi că cheltuielile pentru educaţie sunt o investiţie, nu un cost. (…) Vă rugăm să înţelegeţi importanţa luptei noastre şi să ne fiţi alături, întrucât este în joc şi viitorul vostru, al tinerelor generaţii care se formează şi se vor forma în sistemul educaţional. Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeaşi însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamaţi pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de şcoală”, au transmis sindicaliştii.

Sindicatele susţin că „noua legislaţie, adoptată fără o consultare reală şi fără un studiu de impact serios, a generat o serie de probleme”.

„Creşterea normei didactice, comasarea unităţilor de învăţământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă şi, nu în ultimul rând, creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite. (…) Mesajul nostru este unul clar: lupta federaţiilor sindicale nu este o luptă împotriva directorilor sau a inspectorilor. Dimpotrivă, este o luptă pentru un sistem de învăţământ sănătos, predictibil şi finanţat corespunzător, un sistem în care fiecare dintre noi – profesor, director, inspector – să îşi poată desfăşura activitatea cu profesionalism şi demnitate. Suntem convinşi că măsura creşterii obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori înseamnă un efort mult mai mare din partea celor care ocupă aceste funcţii şi se impune să luptăm împreună şi pentru abrogarea acestei măsuri anti-educaţie”, au mai transmis organizaţiile sindicale.

Sindicatul salariaţilor din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” a anunţat că este solidar cu profesorii, elevii, studenţii şi părinţii care protestează, începând cu luna iulie, împotriva Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precizând că pe 8 septembrie se alătură protestului organizat de sindicatele din educaţie, susţinându-le revendicările şi retragerea de „urgenţă a măsurilor de austeritate în educaţie”.

Sindicatul afirmă într-un comunicat că începând cu luna septembrie intră în grevă japoneză, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu.

„Pentru o educaţie de calitate, pentru susţinerea unui nivel de finanţare care să nu fie sub media europeană, pentru accesul tuturor copiilor la sistemul educaţional, pentru recâştigarea demnităţii statutului profesional al cadrelor didactice, ne alăturăm protestelor actuale şi suntem solidari cu revendicările din mediul preuniversitar şi cu cele ale studenţilor şi studentelor din întreaga ţară”, afirmă sindicaliştii.

Te-ar mai putea interesa și
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează șeful Armatei
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează ...
Elveţia nu se poate apăra împotriva unui atac pe scară largă şi trebuie să îşi sporească cheltuielile militare, având în vedere riscurile în creştere din partea Rusiei, a declarat......
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru 2026
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru ...
Turismul croat înregistrează anul acesta o creştere modestă a înnoptărilor şi a sosirii vizitatorilor, în timp ce ...
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane ...
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...