Sindicatele din industria metalurgică cer reglementarea preţurilor la energie

Sindicatele din industria metalurgică au pichetat, joi, sediul Ministerului Energiei, solicitând intervenţia Guvernului pentru a reglementa preţurile mari la electricitate şi gaze.
AGERPRES - J, 20 ian. 2022, 14:26
Sindicatele din industria metalurgică cer reglementarea preţurilor la energie

„Am cerut ministrului Energiei să reglementeze preţurile, pentru că nu putem funcţiona în aceste condiţii. Preţul energiei a crescut de opt ori şi nu mai găsim de unde să cumpărăm. În aceste condiţii, toată industria metalurgică din România se va închide, pentru că nu mai suntem competitivi”, a declarat, pentru Agerpres, Dănuţ Onică, preşedintele Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom.

El a dat exemplul producătorului de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din ţară, care şi-a închis deja trei din cinci secţii.

De asemenea, sindicaliştii au cerut autorităţilor o investigaţie cu privire la cauzele care au dus la aceste tarife.

„Aşteptăm să vedem ce prevede noua ordonanţă pe care au promis-o cei din Guvern pentru sprijinirea populaţiei şi a industriei”, a mai spus Onică.

El a arătat că liderii sindicali au cerut să intre la discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Energiei.

„Nimeni nu ne-a primit. Am depus un material la registratură. Dacă nu vom primi un răspuns, mâine (vineri – n.r.), între orele 11:00 şi 13:00, suntem pregătiţi să pichetăm sediul Guvernului. Nu doar sindicatul de la Alro, ci din toată siderurgia, de la Galaţi, Hunedoara, Zalău, Călăraşi”, a arătat liderul sindical.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de......
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...