Sindicatele pensionarilor cer restituirea contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate

Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR) a transmis joi un comunicat prin care solicită Guvernului să dispună imediat instituţiilor abilitate restituirea contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate, încasată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 107/2010.
Economica.net - J, 19 apr. 2012, 11:10
Sindicatele pensionarilor cer restituirea contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate

‘Dorim ca banii încasaţi în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 107/2010 să fie restituiţi imediat, de către instituţiile abilitate, celor în drept. În acest mod, se va evita punerea pe drumuri a milioanelor de pensionari, precum şi supraaglomerarea tribunalelor’, a declarat Preda Nedelcu, preşedintele FNSPR.

Acesta a precizată, totodată, că după apariţia ordonanţei menţionate, federaţia pe care o conduce a solicitat Executivului – în anul 2011 – ca pensionarii să revină la modalitatea de achitare a contribuţiei pentru asigurările de sănătate folosită până la data de 30 decembrie 2010, respectiv ca pensionarii să suporte cota de 5,5% numai pentru sumele care depăşesc pragul de 1.000 de lei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/13 martie 2012 în legătură cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii, s-a decis că pensionarii cu pensii mai mari de 740 lei nu vor mai plăti contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate calculată la nivelul întregii pensii, ci doar pentru diferenţa de bani care depăşeşte plafonul minim.

În documentul menţionat se precizează însă că ‘deciziile Curţii produc efecte numai pentru viitor, iar cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...