Sindicatul IG Metall, cel mai mare din Germania, cere o majorarea a lefurilor între 7% și 8% pentru 3,9 milioane de salariați

20 06. 2022
Uzina Volkswagen mașini Germania Euro 7 Allianz Trade

Negocierile salariale din sectorul metalurgiei (sector care în Germania cuprinde industria auto, electrocasnicele, semi-conductorii și electronica) sunt un subiect de interes general în Germania, în condiţiile în care acordul convenit în acest sector serveşte drept etalon pentru alte sectoare economice.

Solicitările IG Metall, care urmează să fie formulate în mod oficial în data de 11 iulie, cu prilejul consultărilor cu sindicatele de ramură, vin într-un moment în care inflaţia a explodat în întreaga Europă, pe fondul creşterii costurilor cu energia.

IG Metall a precizat că această solicitare de majorare salarială nu va putea să acopere creşterea rapidă a costurilor la electricitate şi gaze naturale, adăugând că va fi nevoie de o nouă schemă din partea guvernului german pentru a relaxa povara asupra gospodăriilor.

Chiar dacă acordurile salariale finale au tendinţa de a fi inferioare solicitărilor iniţiale de majorare ale sindicatului, cifra de 7%-8% este posibil să îi îngrijoreze pe oficialii Băncii Centrale Europene, care se tem că inflaţia ridicată ar putea să devină una persistentă via o majorare rapidă a salariilor.

O solicitare de majorare salarială supradimensionată, din partea unuia din cele mai mari sindicate din Germania, nu va face decât să înmulţească îngrijorările cu privire la apariţia unei spirale salarii-preţuri, chiar dacă oficialii BCE a promis să înăsprească politica monetară pentru a contracara inflaţia.