Sindicatul Verdi îndeamnă personalul Lufthansa să facă grevă luni

 Puternicul sindicat Verdi a îndemnat personalul celei mai mari companii aeriene germane Lufthansa să facă grevă luni, din cauza eşecului unor negocieri salariale pentru un total de 33.000 de angajaţi la sol şi la bordul avioanelor, relatează AFP.
Economica.net - vin, 19 apr. 2013, 13:07
Sindicatul Verdi îndeamnă personalul Lufthansa să facă grevă luni

Greva va cuprinde aeroporturile din Frankfurt (vest), primul din Germania şi al treilea din Europa, Hamburg (nord), Munchen (sud) şi Dusseldorf (vest).

„Refuzul de care se cantonează angajatorii a îngrijorat şi contrariat salariaţii. Prin urmare, Verdi îndeamnă la o grevă de avertisment pentru luni, 22 aprilie”, a explicat sindicatul într-un comunicat.

Lufthansa nu a putut să menţioneze pentru moment ce consecinţe ar avea greva pentru zborurile prevăzute luni.

„Este prea devreme pentru a vorbi” despre anularea unor zboruri, a declarat pentru AFP Helmut Tolksdorf, un purtător de cuvânt al companiei.

„Vom anunţa probabil în cursul weekendului cum această grevă de avertisment se va repercuta asupra planului nostru de zbor”, a adăugat el, sfătuind pasagerii care au planificat să călătorească luni să se informeze de la companie.

Verdi cere o creştere salarială de 5,2% pe o perioadă de 12 luni pentru aproximativ 33.000 de salariaţi Lufthansa în Germania şi solicită garantarea locului de muncă.

Ori, potrivit sindicatului, după trei runde de negocieri, Lufthansa nu a propus decât o creştere situată între 0,4% şi 0,6% pe o perioadă de 12 luni.

„Pentru angajaţi, aceasta înseamnă o pierdere netă a salariului real şi în niciun caz nu poate fi acceptată”, a declarat un oficial al sindicatului, Christine Behle, citată într-un comunicat.

La rândul său, Lufthansa a anunţat că a propus o creştere salarială de 2,3% pentru angajaţii diviziei Lufthansa Technik, de 2,1% pentru cei din Lufthansa Cargo şi de 1,7% pentru cei de la compania aeriană. În plus, compania ar fi propus o plată de 1% din venitul anual, în cazul în care Lufthansa va reuşi să îşi atingă obiectivul operaţional de 3% în 2014, dar şi o primă unică de 400 de euro, pentru perioada februarie-septembrie, şi de 200 de euro pentru ucenici.

La sfârşitul lunii martie, o primă grevă de avertisment a determinat anularea a aproximativ 700 de zboruri din 1.800 prevăzute.

Negocierile vizează, în special, personalul la sol, dar Verdi mai numără printre membri o minoritate a personalului navigant. Majoritatea personalului navigant este reprezentat de o altă organizaţie, Ufo. Aceasta din urmă a reuşit să ajungă la un acord, în noiembrie, cu compania, care prevede o creştere de 4,6% a salariilor pe o perioadă de doi ani, începând din ianuarie 2013.

La Bursa din Frankfurt, anunţarea grevei nu a avut consecinţe importante asupra titlurilor Lufthansa, care luau 0,14% la 14 euro într-un index DAX în creştere cu 0,33% la ora 09.28 GMT (12.28, ora României).

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...