Gigantul polonez din spatele Sinsay a deschis în România un centru logistic care deservește trei țări

Grupul LPP, care deține magazinele Sinsay, a deschis un nou centru logistic în România, care va deservi 450 de magazine din trei țări, a anunțat compania.
Andrada Ghira - mar, 28 iul. 2026, 14:25
Gigantul polonez din spatele Sinsay a deschis în România un centru logistic care deservește trei țări

LPP Logistics a inaugurat un nou centru de distribuție în România. Depozitul are o suprafață de 56.000 de mp și a început deja să deservească magazinele grupului din România, Bulgaria și Grecia.

Depozitul a fost proiectat astfel încât pe viitor capacitatea acestuia să se dubleze. Astfel, extinderea este prevăzută pentru începutul anului 2027 și va permite centrului să deservească 900 de magazine.

Până la sfârșitul anului, noul centru de distribuție va avea peste 300 de angajați, iar acest număr va crește odată cu extinderea care va avea loc anul următor.

„Un aspect important este faptul că nu ne-am limitat la restabilirea capacităților anterioare, ci am lansat o unitate modernă pregătită pentru extinderea viitoare a Grupului LPP, în special a brandului Sinsay. În prezent, suntem deja capabili să deservim simultan peste 450 de magazine, iar în urma extinderii planificate, vom dubla această capacitate. Acest lucru oferă o bază solidă pentru creșterea continuă a brandurilor noastre în regiune”, spune  Sebastian Sołtys, CEO al LPP Logistics.

LPP Logistics este un operator logistic care gestionează rețeaua de aprovizionare și distribuție a grupului LPP, alcătuită din centre de distribuție și centre de îndeplinire a comenzilor (Fulfillment Centres), cu o suprafață totală de peste 700.000 de mp.

LPP gestionează cinci branduri de modă: Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay. Compania deține un lanț de peste 3.800 de magazine și distribuie produsele pe trei continente în fiecare an.

LPP are 63.000 de angajați și este listată la Bursa de Valori din Varșovia.

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie redeschisă pentru public pe 18 septembrie....
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...