Siria negociază un acord de securitate cu Israelul, anunță președintele Ahmed al-Sharaa

Preşedintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa a declarat vineri că țara sa negociază cu Israelul pentru a ajunge la un acord de securitate care ar permite ca Israelul să părăsească zonele pe care le-a ocupat de la răsturnarea lui Bashar al-Assad în decembrie trecut, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 13 sept. 2025, 14:46
Siria negociază un acord de securitate cu Israelul, anunță președintele Ahmed al-Sharaa

În momentul în care forţele conduse de islamişti au răsturnat regimul fostului preşedinte sirian Bashar al-Assad pe 8 decembrie, Israelul a desfăşurat trupe în zona tampon monitorizată de ONU din Înălţimile Golan, care a separat forţele israeliene şi siriene de la armistiţiul care a urmat războiului arabo-israelian din 1973.

De atunci, Israelul a lansat sute de atacuri aeriene împotriva unor ţinte militare din Siria şi a efectuat incursiuni în sudul Siriei. Noile autorităţi siriene nu au ripostat.

„În prezent, ne aflăm într-o stare de negocieri şi dialog pe tema unui acord de securitate”, a declarat Al-Sharaa într-un interviu acordat canalului de televiziune de stat Alekbariah TV.

„Israelul a considerat că, odată cu căderea regimului, Siria a părăsit” acordul de dezangajare din 1974, „chiar dacă Siria, încă din primul moment, şi-a exprimat angajamentul” faţă de acel acord”, a spus el.

„Acum, sunt în curs de desfăşurare negocieri privind un acord de securitate pentru a readuce Israelul la starea de dinainte de 8 decembrie”, a continuat preşedintele sirian interimar.

Israelul şi Siria nu au relaţii diplomatice, deoarece cele două ţări sunt tehnic în război din 1948, iar Damascul nu a acceptat ocupaţia de către Israel şi anexarea ulterioară a unei părţi din Înălţimile Golan.

Luna trecută, presa de stat siriană a relatat că ministrul de externe, Assaad al-Shaibani, şi ministrul pentru afaceri strategice israelian, Ron Dermer, s-au întâlnit la Paris pentru a discuta despre detensionare şi despre situaţia din provincia Suwayda, predominant druză din Siria, care a fost devastată de violenţe intercomunitare, Israelul intervenind în sprijinul druzilor.

Tot în august, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a indicat că Israelul era angajat în discuţii care vizau demilitarizarea sudului Siriei.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment foarte serios transmis de Marco Rubio. „Războiul din ucraina a ajuns într-un impas, iar impasurile sunt foarte periculoase. Ar putea urma sabotaje în țările vecine conflictului”
Avertisment foarte serios transmis de Marco Rubio. „Războiul din ucraina a ajuns într-un impas, iar impasurile sunt ...
Războiul dintre Rusia şi Ucraina a ajuns într-un impas "foarte periculos" în care beligeranţii riscă să mizeze pe o escaladare a conflictului, sperând că ar putea face astfel cealaltă......
Formula 1 revine în Africa. Un Mare premiu va fi găzduit de Rwanda după 2030 – surse
Formula 1 revine în Africa. Un Mare premiu va fi găzduit de Rwanda după 2030 – surse
Organizaţia proprietară a Formulei 1 şi Guvernul Rwandei au convenit să organizeze primul Mare Premiu al Rwandei după ...
FOTO „Dezlegare” de la Negoiță pentru toți copiii din România: Acces gratuit pentru elevii din toată țara la parcul acvatic din Pantelimon
FOTO „Dezlegare” de la Negoiță pentru toți copiii din România: Acces gratuit pentru elevii din toată țara la parcul ...
Primăria sectorului 3 a extins invitația pentru accesul copiilor în parcul acvatic deschis la începutul acestei luni. ...
Libra Internet Bank oferă dezvoltatorilor imobiliari o soluție de finanțare, ce facilitează accesul cumpărătorilor la credite încă din etapa de antecontract
Libra Internet Bank oferă dezvoltatorilor imobiliari o soluție de finanțare, ce facilitează accesul cumpărătorilor ...
Libra Internet Bank pune la dispoziția dezvoltatorilor imobiliari o soluție de finanțare care le permite cumpărătorilor ...