Siria primeşte misiunea observatorilor ONU

Economica.net
16 04. 2012

Aceasta este prima reacţie de după aprobarea, sâmbătă, de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii privind criza din Siria, autorizând trimiterea de observatori cu scopul de a monitoriza încetarea focului, intrată în vigoare de joi şi prevăzută de către un plan de ieşire din criză al emisarului comun al Naţiunilor Unite şi Ligi Arabe Kofi Annan.

„Siria a aprobat misiunea de observatori ONU, pentru că nu are nimic de ascuns şi speră că aceşti observatori vor transmite imaginea reală a ceea ce se petrece pe teren”, a anunţat Sana.

„De la începutul conflictului, Siria a fost deschisă tuturor iniţiativelor şi tuturor eforturilor de a o ajuta să iasă din criza actuală care vizează securitatea şi stabilitatea sa”, a adăugat agenţia.

Sana a subliniat totodată că orice efort destinat stopării violenţelor, care durează de peste un an, trebuie să fie „fondată pe respectarea suveranităţii siriene”.

Agenţia oficială a reiterat, în plus, acuzaţiile regimului, afirmând că „grupuri teroriste finanţate şi înarmate de părţi străine” sunt responsabile de violenţele din ţară.

Potrivit Sana, Damascul acceptă rezoluţia Consiliului de Securitate, deoarece „cererea principală a Siriei este să se constate crimele teroriste” şi pentru că este vorba despre unul dintre cele şase puncte ale planului Annan, acceptat de către regim.

Consiliul de Securitate a adoptat sâmbătă, cu unanimitatea celor 15 membri ai săi, Rezoluţia 2.042, care va permite desfăşurarea pe teren a unei echipe de 30 de observatori militari neînarmaţi.

Un purtător de cuvânt al ONU a anunţat duminică seara că primii observatori internaţionali au sosit în Siria.