Sistemul bancar din România va reveni pe profit începând din acest an – studiu

Economica.net
05 05. 2015
banci_bcr_brd_bt_4567_97237200

‘În România, sectorul bancar se preconizează că va reveni la o pierdere netă anul acesta (2014 – n.r.) ROE -2%, având în vedere faptul că veniturile continuă să scadă, iar provizioanele nete rămân ridicate, însă profitabilitatea ar trebui să se îmbunătăţească în 2015-2016’, reiese din studiul realizat la cererea Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR).

Cu toate acestea, realizatorii studiului preconizează că veniturile operaţionale vor scădea în continuare, iar provizioanele nete vor rămâne ridicate, scrie Agerpres.

Şi la nivel european, ‘noul nivel normal’ al rentabilităţii financiare rămâne sub nivelul de dinaintea crizei. ‘Estimăm că profitabilitatea sectorului bancar nu se va redresa complet până în 2016 (cu un indice de rentabilitate financiară estimat la 8,7%) însă ‘noul nivel normal’ spre care se îndreaptă va fi mult mai mic decât nivelurile dinainte de criză. Profitabilitatea sectorului bancar din Europa Centrală se va confrunta cu constrângeri continue generate de cerinţele mai mari de capital, reguli mai stricte şi, în unele ţări, de comisioane din domeniul bancar’, mai reiese din studiul citat.

În privinţa României, realizatorii studiului menţionează că ţara noastră are un dezavantaj structural dat de lipsa de anvergură a sectorului bancar, o structură dezechilibrată a PIB şi de mediul dificil de recuperare a creditelor neperformante.

‘Consolidarea din România ar trebui să beneficieze de redresarea economică începând din 2015. Faptul că tranzacţiile de fuziune şi achiziţie cele mai mari din Europa Centrală din ultimii doi ani au avut loc în Polonia se poate datora sănătăţii pieţei, susţinerii cererii şi preţurilor. În anii următori, pieţele din Europa de Sud, inclusiv România, ar trebui să îşi stabilizeze calitatea activelor şi să îşi refacă indicatorul de rentabilitate financiară’, se mai arată în studiu.

Între timp, realizatorii studiului anticipează că băncile din România se vor axa pe maximizarea profitului net, punând şi mai mult accent pe o gestionare eficientă a activelor neperformante prin activităţi susţinute de colectare, restructurare/reeşalonare şi vânzare. ‘Perspectiva relativ redusă pentru creşterea veniturilor va necesita un accent şi mai mare pe reducerea cheltuielilor prin optimizarea canalelor de distribuţie, îmbunătăţirea proceselor şi pe acţiunea disciplinată de eliminare a activităţilor care nu concură la obiectul principal de activitate’, se subliniază în documentul citat.

În plus, potrivit studiului, pe măsură ce volumul cererii va creşte treptat, băncile se orientează spre achiziţionarea de noi clienţi, actorii mai mici se vor concentra pe achiziţii, iar cei existenţi pe piaţă se vor concentra pe menţinerea clienţilor şi creşterea gradului lor de satisfacţie.